fbpx

Contact

Munca la domiciliu, implementată de 98% dintre companiile din industria românească participante la un sondaj

Aproape toate companiile care activează în industria din România (98%) au implementat, în această perioadă, ca principală măsură de combatere a epidemiei COVID-19, modul de lucru de acasă. Astfel, în 43% dintre companiile industriei, un procent cuprins între 90 – 100% dintre angajați lucrează de acasă în această perioadă, conform unui sondaj realizat de Asociația Business Service Leaders în România (ABSL). 20% dintre companii au răspuns că în jur de 70 – 80% dintre angajații lor lucrează acum de acasă, în timp ce în 16% dintre companii procentul angajaților care lucrează la domiciliu se află cuprins între 50 – 60%.

Alte măsuri luate de companiile din industrie sunt limitarea întâlnirilor interne, schimbarea programului pentru evitarea orelor aglomerate, dezinfectarea zilnică a birourilor, trimiterea la domiciliul angajatului, și, în unele cazuri achiziționarea echipamentelor tehnice necesare derulării activității angajaților de acasă. Multe companii participante la sondaj au luat măsuri stricte încă de la finalul lunii februarie, prin limitarea călătoriilor și a participării la evenimente. Conform sondajului, lucratul la domiciliu a fost în ultimii ani unul dintre cele mai atractive beneficii acordate angajaților, înainte de pandemia Covid-19. Astfel, 71% dintre companii acordau ca beneficiu angajaților posibilitatea de a lucra de acasă, minimum o zi pe săptămână. Referitor la impactul pandemiei asupra business-ului, 51% dintre companii estimează că situația va avea un impact mediu asupra veniturilor realizate în acest an. La acest sondaj au participat 49 de companii, totalizând un număr de aproximativ 27.000 de angajați. Sondajul a avut loc în perioada 12-16 martie.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează