fbpx

Contact

Nedeclararea contractului individual de muncă în REVISAL anterior datei începerii activității salariatului

icon

Legislația muncii impune un anumit formalism în ceea ce privește desfășurarea raporturilor de muncă. Acest formalism, considerat uneori ca fiind excesiv, este o garanție a derulării, în bune condiții, a relațiilor de muncă..

Una dintre primele obligații ce revin angajatorului imediat după încheierea unui contract individual de muncă este transmiterea sa în Registrul general de evidență a salariaților, mai înainte de începerea activității.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 905 / 2017 privind registrul general de evidență a salariaților

Transmiterea registrului către inspectoratul teritorial de muncă, cu datele prevăzute la art. 3 alin. (2), se face după cum urmează:

a)datele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-i) se transmit cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu angajatorul în baza unui contract individual de muncă”.

Nu de puține ori am întâlnit situații în care angajatorul, fie din neglijență fie din necunoaștere, a omis să transmită în REVISAL încheierea contractului individual de muncă precum și elementele obligatorii, anterior începerii activității de către salariat.

În ceea ce privește elementele ce trebuie transmise în REVISAL anterior începerii activității, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2), acestea sunt:

a) datele de identificare ale angajatorului persoană fizică sau juridică de drept privat, respectiv instituție/autoritate publică/altă entitate juridică care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, cum ar fi: denumire, cod unic de identificare – CUI, codul de identificare fiscală – CIF, sediul social şi numele şi prenumele reprezentantului legal – pentru persoanele juridice, respectiv: numele, prenumele, codul numeric personal – CNP, domiciliul – pentru persoanele fizice;

b) datele de identificare ale salariaților, cum ar fi: numele, prenumele, codul numeric personal – CNP, cetățenia și tara de proveniență – Uniunea Europeană – UE, non-UE, Spațiul Economic European – SEE;

c) data încheierii contractului individual de muncă și data începerii activității;

d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România (COR) sau altor acte normative;

e) tipul contractului individual de muncă;

f) durata contractului individual de muncă, respectiv nedeterminată/determinată;

g) durata timpului de muncă și repartizarea acestuia, în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parțial;

h) salariul de bază lunar brut, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă;

i) datele de identificare ale utilizatorului, în cazul contractelor de muncă temporară.

Nerespectarea obligației de a transmite în Registrul general de evidență a salariaților a elementelor indicate mai sus, expune angajatorul riscului de a fi sancționat contravențional, cu amendă între 5.000 lei la 8.000 lei.

 

Vasiliu Miclea SCA

 

 

 

 

Comments

comments

Apelează