Noi măsuri de sprijin pentru piața muncii: Guvernul a reglementat posibilitatea reducerii timpului de muncă, acordarea unor indemnizații pentru zilieri și sezonieri, precum și încurajarea telemuncii
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, o ordonanță de urgență prin care sunt reglementate o serie de măsuri de sprijin destinate angajaților și angajatorilor și de stimulare a creșterii ocupării forței de muncă în domeniile afectate de întreruperea sau restrângerea activității, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2.
Una din măsurile adoptate de Guvern, și care va putea fi aplicată ori de câte ori se instituie stare de urgență/alertă/asediu, este sprijinul acordat de stat sub forma unei scheme de finanțare temporară a salariților care vor avea program redus de muncă.
Executivul a creat posibilitatea angajatorului să reducă, în această perioadă, timpul de muncă al salariaților, cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu repartizarea corespunzătoare a programului de lucru și cu reducerea corespunzătoare a salariului.
Pe această perioadă salariaţii beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă.
Aceste sume se plătesc de angajator și se decontează ulterior de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă din bugetul asigurărilor de șomaj.
Reducerea timpului de muncă se stabilește prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 de zile lucrătoare consecutive, acesta având obligația să stabilească programul de muncă pentru întreaga lună.
Reducerea timpului de muncă se poate aplica și în cazul programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal.
Executivul va continua să sprijine și persoanele care realizează venituri în regim independent și care au beneficiat de indemnizația de șomaj tehnic în perioada stării de urgență/alertă, în baza OUG 30/2020. Astfel, în contextul reducerii temporare a activității, pe perioada stării de urgență / alertă aceste persoane vor putea beneficia de o indemnizație lunară de 41,5% din câștigul salarial mediu brut. Plata se va face de la bugetul de stat, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială pe baza cererii și a declarației pe propria răspundere.
Alte categorii care vor fi susținute pentru a ajuta piața forței de muncă, pentru o perioadă de trei luni, sunt zilierii și lucrătorii sezonieri.
Pentru zilierii care îşi desfășoară activitatea într-unul din domeniile afectate de întreruperea sau restrângerea activității ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2 se acordă de la bugetul de stat o sumă reprezentând 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă pentru o perioadă de trei luni, la alegerea beneficiarul de lucrări, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
Beneficiarii de lucrări vor plăti acești bani zilierilor, din bugetul propriu, la momentul plății contravalorii muncii zilnice, și ulterior vor deconta sumele plătite prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene.
Guvernul a mai decis să acorde pentru sezonieri o indemnizație de 41,5% din salariu, dar nu mai mult de 41.5% din câștigul salarial mediu brut pe economie, aferent perioadei lucrate. Această facilitate va putea fi acordată până la 31 decembrie 2020, pentru cel mult 3 luni, la alegerea angajatorului, pentru angajații care încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni.
Angajatorul va plăti integral contravaloarea muncii prestate în baza contractului individual de muncă pe perioadă determinată, și ulterior va deconta, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, suma reprezentând procentul de 41,5%.
Decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj se va efectua în termen de cel mult 10 zile de la data depunerii cererii.
O altă măsură adoptată de Guvern pentru a sprijini piața muncii în această perioadă are ca scop impulsionarea angajatorilor să utilizeze telemunca, în contextul în care regulile de distanțare fizică, inclusiv la locul de muncă, trebuie menținute.
În acest sens, Guvernul a prevăzut acordarea, o singură dată, a unei sume de 2.500 lei pentru angajații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență sau de alertă pentru cel puțin 15 zile, pentru achiziționarea de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă. Această măsură se adresează angajatorilor care au statutul de întreprinderi mici și mijlocii și care au făcut dovada utilizării telemuncii în perioada stării de urgență. Banii se acordă prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din subvenții de la bugetul de stat, în limita bugetului alocat, până la 31 decembrie 2020.
Măsurile adoptate nu se aplică instituţiilor publice, angajatorilor care la data solicitării se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate și nici angajatorilor care sunt înregistrați în jurisdicții necooperante în scopuri fiscale.
Aproximativ 700.000 de persoane vor beneficia de noile măsuri adoptate de Guvern, impactul bugetar fiind estimat la 2,4 miliarde lei.
Sursa: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale