fbpx

Contact

Nou record pe piaţa muncii: Numărul de joburi disponibile în primele 10 luni ale acestui an a depăşit totalul locurilor de muncă scoase la bătaie în 2020

Companiile au listat în primele 10 luni din 2021 un număr de peste 309.000 joburi noi, cu aproximativ 10.000 mai multe decât cele disponibile pe întreg parcursul lui 2020 şi cu 16% peste nivelul din ianuarie-octombrie 2002, arată datele eJobs.

Doar în luna octombrie 2021 au fost scoase la bătaie peste 37.000 de joburi noi. Domeniile care au avut nevoie de cei mai mulţi angajaţi luna trecută au fost Retail, Transport/Logistică, Prestări Servicii, IT/Telecom şi Industria alimentară, fiecare dintre acestea deschizând peste 3.800 de poziţii noi.

O altă premieră a lunii octombrie o constituie faptul că primele trei oraşe de provincie care au avut cele mai multe locuri de muncă disponibile, Cluj, Timişoara şi Braşov, nu doar că au egalat şi chiar depăşit Bucureştiul, dar au avut împreună cu aproape 5.000 de joburi mai mult decât Capitala.

Astfel, doar primele două, Cluj şi Timişoara, au fost foarte aproape de a egala oferta de locuri de muncă din Bucureşti.

O altă creştere semnificativă, datorată şi condiţiilor impuse de criza sanitară, se constată în luna octombrie pe joburile remote. Astfel, din totalul de locuri de muncă noi disponibile în octombrie pe eJobs.ro, 8,2% au fost remote, în creştere faţă de luna precedentă, când reprezentau 6,6%. În ceea ce priveşte cererea de forţă de muncă pentru joburile din afară, 15,5% din oferta lunii octombrie a acestui an a fost pentru străinătate, în creştere cu aproape 5 procente faţă de luna anterioară.

Cele mai multe joburi au fost scoase la bătaie de ţări precum Germania, Anglia, Olanda, Irlanda şi Franţa, iar domeniile cu cea mai mare ofertă de joburi au fost Transport/Logistică, Construcţii, Producţie, Medicină şi Prestări servicii.

În schimb, interesul candidaţilor pentru joburile în afară rămâne la un minim istoric, doar 1,5% dintre aplicările aferente lunii octombrie fiind pentru poziţii în străinătate. În ceea ce priveşte numărul de aplicări, luna octombrie s-a încheiat cu peste 994.000 de aplicări.

Sursa: www.zf.ro

Comments

comments

Apelează