fbpx

Contact

O noua initiativa privind varsta pana la care medicii si profesorii din spitale isi pot desfasura activitatea

Momentan, conform legislatiei,  medicii si profesorii universitari care au implinit 65 de ani pot continua activitatea didactica doar la cerere.

Initiatorii propun prelungirea activitatii pana la 70 de ani

Astfel se lasa loc de interpretari, cum unele cereri sunt aprobate si altele nu.

“Prin interpretarea diferentiata a acestor prevederi, in unele unitati sanitare clinice, managerii si consiliul de administratie nu au aprobat, iar in alte unitati sanitare au aprobat prelungirea activitatii peste 65 de ani si, respectiv, trecerea in reteaua sanitara publica pentru cadrele didactice care au implinit varsta de 65 de ani, pana la 70 de ani”, se arata in expunerea de motive a proiectului.

Initiatorii propun astfel prelungirea activitatii pana la 70 de ani, daca se comunica decizia in scris conducerii, cu cel putin 30 de zile inainte de implinirea varstei de 65 de ani.

Legea ar fi necesara si pentru pastrarea functiilor de conducere

Acestia sustin ca legea ar avantaja pastrarea functiilor de conducere de catre medicii cu o vasta exerienta profesionala si academica, dar si alinierea la legislatia in vigoare care permite aceasta derogare si pentru sefii de sectie.

Legea nr. 95/2006 se modifca

Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii – art. 391, alin. (3) si alin. (7) – va avea  urmatorul cuprins:

„(3) In unitatile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenti ai Academiei Romane si ai Academiei de Stiinte Medicale, profesorii universitari si cercetatorii stiintifici gradul I, doctorii in stiinte medicale, care desfasoara activitati medicale si care nu opteaza pentru incheierea activitatii prin pensionare, isi continua activitatea medicala pana la implinirea varstei de 70 de ani in conditiile in care comunica decizia in scris conducerii spitalului cu cel putin 30 de zile inainte de implinirea varstei de 65 de ani. Peste varsta de 70 de ani, persoanele susmentionate pot fi mentinute in activitate conform dispozitiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Medicale. De acelasi drept pot beneficia si medicii, membri titulari si membri corespondenti ai Academiei Romane.[…]

 

(7) Medicii care au implinit varsta de pensionare prevazuta la alin. (1) nu pot detine functii de conducere in cadrul Ministerului Sanatatii, al ministerelor si institutiilor centrale cu retea sanitara proprie, al autoritatilor de sanatate publica, al CNAS, al caselor judetene de asigurari de sanatate si a municipiului Bucuresti, precum si in cadrul spitalelor publice si oricarei alte unitati sanitare publice. Medicii care au implinit varsta de pensionare prevazuta la alin. (1) dar indeplinesc conditiile prevazute de alin. (3), pot ocupa functii de conducere pana la implinirea varstei de 70 de ani, inclusiv cea de manager, cu avizul Consiliului de Administratie necesar la faza depuneri dosarului de concurs sau pe parcursul derularii raportului de munca sau managerial, in functie de momentul implinirii varstei prevazute la alin. (1).”

 

Sursa: legestart.ro

Comments

comments

Apelează