Pentru prima dată, devin publice datele despre funcționarii publici
Pentru prima dată de la înființare, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) face publice, pe pagina proprie de internet, în sistem date deschise, informațiile care privesc funcțiile publice din administrația publică centrală și locală. Accesând adresa www.anfp.gov.ro – secțiunea Carieră în Funcție Publică – Situația funcțiilor publice – date deschise, puteți afla date despre situația
Peste 50% dintre angajatori se așteaptă la scăderea veniturilor în următoarele 12 luni
Mai mult de jumătate (53%) dintre antreprenorii din Europa Centrală și de Est (ECE) estimează scăderi ale veniturilor în următorul an, din cauza crizei pandemice, luând în considerare măsuri de reducere a costurilor, pregătirea angajaților, identificarea de produse noi și extinderea pe alte piețe, potrivit sondajului PwC EMEA Private Business Survey 2020. Doar 7% dintre
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în România în luna iunie
Chiar dacă este vorba despre o creștere de puțin peste 3% față de luna precedentă și 5% față de 2019, experții consideră că este un semn bun în urma reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369
Site de recrutare: Aplicări-record pentru joburi în iulie, 1,3 milioane, cu 50% mai multe faţă de anul trecut
Peste 1,3 milioane de aplicări pentru joburi au fost înregistrate în luna iulie pe platforma de recrutări online eJobs, cu 50% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Numărul de aplicări reprezintă un record-istoric, menţionează reprezentanţii eJobs. “A crescut atât numărul mediu de aplicări pe candidat, cât şi numărul efectiv de candidaţi disponibili.

Studiu: Peste jumătate dintre firmele respondente raportează o scădere a veniturilor și a cererii și 39% au fost nevoite să întrerupă temporar activitatea în pandemie
Situația economică generală din România este considerată nefavorabilă de mai bine de jumătate dintre firmele respondente unui sondaj, ca urmare a pandemiei COVID-19, și acest lucru se vede cel mai mult în scăderea vânzărilor și a cererii, potrivit unui studiu realizat de iSense pentru UniCredit Bank. Mai bine de una din trei firme intervievate consideră
Salariații Termocentralei Mintia ar putea să întrerupă lucrul începând cu data de 18 august
Angajaţii Termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) ar putea declanşa noi acţiuni de protest şi să întrerupă lucrul începând cu data de 18 august, Sindicatul “Solidaritatea Hunedoara” atrăgând atenţia, marţi, asupra faptului că nu a fost elaborat un program de restructurare, iar unele drepturi salariale sunt întârziate cu cinci luni. Organizaţia sindicală a
Restructurări masive la Tarom, din cauza COVID 19. Sute de oameni vor pleca de la compania de stat în două săptămâni
Tarom, compania aeronautică a statului român, va declanșa un amplu proces de restructurare, susțin surse citate de agenția Mediafax. Sunt vizați 700 dintre cei 1.800 de angajați. Planuri de măsuri mai trebuie doar să fie avizat de către Adunarea Generală a Acționarilor(AGA), scrie Mediafax. Compania a avut încasări sub așteptări în ultima perioadă, ca toate

Guvernul a adoptat o OUG prin care personalul sanitar care lucrează în condiții epidemiologice deosebite va primi sporuri de maxim 40%
Guvernul a aprobat vineri ordonanţa de urgenţă privind reglementarea unor măsuri în domeniul medical, potrivit căreia Comitetul director din cadrul direcţiilor de sănătate publică va beneficia de un spor pentru condiţii epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar inspectorii sanitari care desfăşoară activităţi în domeniul controlului în sănătatea publică – 30% la salariul