Peste 10.000 de muncitori străini au cerut viză de muncă în România în primele 3 luni. Autoritățile nu fac față cererilor. Schimbare pregătită
Peste 10.000 de cereri de acordare a vizelor de angajare în scop de muncă au fost depuse în primele trei luni ale acestui an de cetățeni străini, proveniți în cea mai mare parte din țări asiatice. Autoritățile nu mai fac față numărului ridicat și nu pot respecta termenele legale de emitere a vizelor, astfel că Guvernul a pregătit acum extinderea perioadei de solicitare a vizei de lungă ședere, pentru a nu expira actele depuse de solicitanți, permițând totodată ca documentele să fie depuse la orice reprezentanță teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări.
De ce este important: Guvernul a aprobat pentru acest an majorarea puternică a numărului avizelor care pot fi acordate muncitorilor străini, la 100.000 de lucrători, după ce în 2021 a fost stabilit inițial un contingent de 25.000 angajați, dublat ulterior la un total de 50.000.
Noul act normativ pregătit la nivel guvenamental arată că ”pe fondul volumului crescut de solicitări, procedura de lucru în vederea soluționării cererilor de eliberare a avizelor de angajare/detașare și de prelungire a dreptului de ședere în scop de muncă implică un flux încărcat, care îngreunează procesul și capacitatea de soluționare a cererilor”.
În prezent, cetățeanul străin poate solicita viza de lungă ședere pentru angajare în muncă în termen de 60 de zile de la data obținerii avizului de angajare de către angajator. Viza de lungă ședere se acordă de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu aprobarea Centrului Național de Vize, numai după obținerea avizului Oficiului Român pentru Imigrări.
Însă, conform actului normativ pregătit, ”din cauza numărului foarte mare al solicitărilor de acordare a acestui tip de viză formulate de către cetățeni proveniți din Asia (Bangladesh, Pakistan, India, Nepal)”, depunerea cererilor în termenul de 60 de zile ”a devenit imposibilă”.
Astfel, la momentul actual, o societate comercială înregistrează pe portalul Inspectoratului General pentru Imigrări din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, o solicitare de programare a depunerii cererii, iar pe fondul numărului foarte mare, aceasta este procesată la un interval de timp destul de lung, de aproximativ 70-80 de zile calendaristice. Programarea tardivă la ghișee conduce la expirarea valabilității unor documente necesare obținerii avizului, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, cazierul judiciar al străinului, adeverința eliberată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Conform sursei citate, ”la data de 05.04.2022, conform datelor comunicate de către reprezentantul M.A.E, pe aceste spații erau înregistrate peste 10.000 de cereri de acordare a vizelor de angajare în scop de muncă, timpul de procesare fiind de aproximativ 4 luni”.
Prin urmare, Guvernul va extinde termenul în care străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă la 180 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator. Autoritățile dau asiguări că noul termen va asigura solicitanților, dar și reprezentanțelor diplomatice ale României din străinătate, posibilitatea de a depune/recepționa cererile de acordare a vizelor de angajare în scop de muncă.
Sursa: www.profit.ro