Peste jumătate dintre angajatori vor să-şi cheme salariaţii la birou, din martie – sondaj Undelucram.ro
Aproximativ 60% dintre companii au în plan să reînceapă munca de la birou din luna martie, arată un sondaj realizat la finalul anului trecut de către Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online care oferă recenzii despre angajatori, informații salariale sau mediul de lucru din companii. 40% dintre angajați spun că acasă au lucrat mai mult timp și au fost mai eficienți decât la birou. În jur de 19,2% dintre angajați spun că și-au pierdut serviciul, 16% au intrat în șomaj tehnic, iar 11,2% au avut mai puțin de lucru.
Sondajul Undelucram.ro a fost realizat în perioada noiembrie-decembrie 2020 și cuprinde răspunsurile a 3.752 de angajați și a 583 de manageri de HR din toată țara. În ceea ce privește angajatorii (583 de răspunsuri), cele mai multe companii care au răspuns la sondaj sunt din domenii precum IT&C, comerț/retail, servicii financiare (bănci, asigurări, pensii și altele), servicii de externalizare (BPO), sănătate, transport și logistică, producție industrială.
22% dintre companii au reluat munca de la birou din ianuarie
17% dintre aceste companii au revenit la muncă (în special în magazine/fabrici) la finalul stării de urgență (mai 2020), iar aproape 22% au renunțat la telemuncă la începutul acestui an. Odată ce numărul de cazuri noi de Covid-19 scade, tot mai multe companii vor să reia munca de la birou. Astfel, 57% dintre companii au în plan să își cheme angajații la lucru din luna martie. Aproape 4% dintre companii și-au planificat ca angajații să lucreze remote definitiv. În ceea ce privește angajații, 65% dintre cei 3.752 respondenți spun că au lucrat de acasă în ultimul an. Dintre salariații care și-au desfășurat munca de acasă, 40% au afirmat că au lucrat mai mult timp și au fost mai eficienți. Pe de altă parte, 30% dintre ei au răspuns că acasă au lucrat mai puțin timp, dar le-a crescut eficiența. 18% dintre angajați au afirmat că le-a scăzut și timpul de lucru și eficiența, iar 11% au spus că a crescut timpul de lucru, dar le-a scăzut eficiența.
Dintre cei 3.752 de respondenți, cei mai mulți provin din domenii precum IT&C, comerț/retail, producție industrială, servicii financiare (bănci, asigurări, pensii și altele), servicii de externalizare.
40% dintre angajați – afectați de lipsa interacțiunii
Aproape 40% dintre angajații care au lucrat de acasă au declarat că starea de spirit le-a fost destul de mult (26,2%) și foarte mult (13,8%) afectată de lipsa interacțiunii față în față. În schimb, 35% dintre angajații care au lucrat remote au spus că au fost afectați puțin de lipsa interacțiunii, iar 22% foarte puțin. În jur de 2,3% spun că nu le-a fost afectată starea. Stările cele mai frecvente cu care s-au confruntat au fost: temere (48,2%), nervozitate (23,2%), stres (20%), anxietate (14%). 1 din 5 angajați și-a pierdut locul de muncă În jur de 19,2% dintre angajați spun că și-au pierdut serviciul, 16% au intrat în șomaj tehnic, iar 11,2% au avut mai puțin de lucru. Cu toate acestea, aproape jumătate (49%) sunt încrezători în siguranța locului de muncă, iar 29% foarte încrezători. Restul de 22% nu au încredere în viitorul jobului lor. 80% dintre firmele care au participat la sondaj spun că își mențin echipele sau recrutează
În ceea ce privește companiile, o treime dintre ele (31,2%) au făcut disponibilizări între iunie și decembrie 2020. Cele mai afectate categorii au fost angajații cu studii medii și persoanele necalificate (57,6%). De asemenea, 57,3% dintre companii au tăiat programele de training și pe cele de wellbeing, iar 9% nu au mai decontat serviciile de transport. 23% dintre angajatori spun că nu au tăiat niciun beneficiu din pachetul salarial. Dacă anul trecut, o treime dintre companii au renunțat la angajați, anul acesta 20% dintre companii au în plan să disponibilizeze între 5-50% din personal. Restul companiilor și-au planificat creșteri de personal (13% dintre companii) sau menținarea numărului actual de angajați (67%).
“Acest sondaj ne arată că putem fi optimiști. Am observat în comunitățile de social media că în ultimele săptămâni apar tot mai multe anunțuri de recrutare pentru experți în resurse umane, dar și alte tipuri de roluri în departamentele companiilor. Faptul că firmele își caută specialiști în HR, denotă că lucrurile întră în mișcare în interiorul organizațiilor”, afirmă Andra Pintican, director de marketing al Undelucram.ro.
Sursa: www.economica.net