Plafonarea indemnizatiei pentru mame?
In raportul de convergenta, aprobat de Guvern si trimis Parlamentului, sunt prevazute masuri precum plafonarea indemnizatiei pentru mame si schimbarea platilor CAS datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe tara.
Obligatia de plata de la data de 1 iunie 2017 a contributiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe tara
Printre masurile pentru cresterea veniturilor bugetare, este prevazuta introducerea obligatiei de plata de la data de 1 iunie 2017 a contributiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru salariatii cu timp partial de munca cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul de 1450 lei.
90% din profitul net realizat sub forma de dividende/varsaminte la bugetul de stat
Executivul are in vedere, pentru 2018, continuarea repartizarii unei cote de minim 90% din profitul net realizat sub forma de dividende/varsaminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobarii Situatiilor financiare ale anului respectiv pentru societati nationale, companii nationale si societati cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regii autonome.
Numarul de functionari s-ar putea reduce
Pentru eficientizarea sistemului administrativ, de la 1 iunie SGG va evalua agentiile si institutiile din subordine si va propunere reducerea numarului de functionari, pentru cresterea veniturilor la bugetul de stat.
Indemnizatia de crestere a copilului plafonata si contributiile la sanatate majorate
Potrivit raportului de convergenta sunt prevazute masuri de scadere a cheltuielilor printre care plafonarea indemnizatiei de crestere a copilului sau cresterea contributiilor la sanatate pentru unii angajati.
Astfel, in opinia Executivului, e oportuna plafonarea indemnizatiei pentru cresterea copilului (ICC) la un nivel maxim cuprins intre 5.000 – 10.000 lei, dar si introducerea cardului social de beneficii.
De asemenea, subventiile de la buget catre companiile publice vor fi conditionate de imbunatatirea performantelor financiare, introducandu-se contracte de performanta in toate institutiile publice si companiile de stat.
Sursa: legestart.ro