fbpx

Contact

PNL va initia o dezbatere publica privind Legea pensiilor

PNL va initia o dezbatere publica pe Legea pensiilor, care sa se desfasoare atat la nivel national, cat si judetean, cu participarea tuturor actorilor din sistem, a anuntat luni vicepresedintele liberal Dan Vilceanu.

“Acum totul a culminat cu declaratia doamnei ministru ca dansa se apuca sa faca o noua lege a pensiilor. Pai ganditi-va ca, dupa tot ce a facut, numai anuntul ca Olguta Vasilescu face ea o lege a pensiilor te ia cu frisoane, pentru ca este vorba despre o lege foarte complicata, este vorba de un lucru care, odata facut, este foarte greu de corectat. Din acest punct de vedere, noi, prin demersul pe care il vom face sau le vom face, practic le si aratam cum se guverneaza. Orice lege care afecteaza milioane de oameni trebuie sa aiba la baza o dezbatere publica. Din acest punct de vedere, am luat decizia politica astazi de a incepe o dezbatere publica la nivel national cu asociatiile de pensionari, firme care gestioneaza Pilonul II de pensii, cu toti actorii importanti care ar putea fi afectati de aceasta lege si, pe de alta parte, aceasta dezbatere sa o transpunem si in judete, pentru ca sunt asociatii de pensionari care nu au corespondent national. In prima faza – o dezbatere la nivel national, dupa care vom trece la dezbateri publice in judete”, a spus Dan Vilceanu, intr-o conferinta de presa.

El a precizat ca PNL sustine principiul contributivitatii in sistemul de pensii.

“Principiul contributivitatii sa fie cel care primeaza in sistemul de pensii din Romania. Pe de alta parte, sustinem intarirea Pilonului II de pensii si Pilonului III. Nu sunt de acord sub nicio forma cu acest atac la Pilonul II de pensii care practic genereaza o scadere a pensiilor viitorilor pensionari”, a declarat vicepresedintele PNL.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează