fbpx

Contact

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care activitatea Persoanele Fizice Autorizate este considerată vechime în muncă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, informează Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 cu un nou articol, art. 181 , preconizându-se recunoaşterea activităţii economice desfăşurate de persoana fizică ca PFA, ca fiind vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate, precum şi stabilirea sensului expresiilor „vechime în muncă” şi „vechime în specialitate”, ambele având înţelesul de perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele prevăzute de lege, nefiind luată în considerare perioada în care nu a fost desfăşurată activitate generatoare de venit sau activitatea a fost suspendată.

„Perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă constituie vechime în specialitate cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv;

b) este înregistrată la registrul comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii”, potrivit legii promulgate de către şeful statului.

În plus, vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează