fbpx

Contact

Profesorii vor primi în 5 rate diferențele salariale pe care instanțele au stabilit că statul nu le-a plătit pentru perioada 2017 – 2021. Prima rată, în acest an, doar 5% – proiect

Diferențele salariale câștigate de mai multe sindicate ale profesorilor în instanță, ar putea ajunge la toți profesorii, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, pus în dezbatere publică.

Proiectul vine după negocierile cu Guvernului, când reprezentanții profesorilor spuneau că au stabilit cu Executivul să fie adoptată o astfel de măsură. Actul normativ în stadiu de proiect nu are impact bugetar menționat în nota de fundamentare, dar prevede că sumele se vor actualiza cu indicele inflației.

Nu sunt clare sumele pe care ar trebui să le primească fiecare cadru didactic, dar Ministerul Educației scrie, în nota de fundamentare, că demersul acesta ar costat statul mult mai puțin decât dacă ar aștepta ca toți profesorii să câștige procesele, moment în care ar trebui să le plătească acestora și dobânzi penalizatoare.

„Este evident că personalul didactic îndreptățit să beneficieze de drepturile salariale asupra cărora a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii mai sus menționate, le va obține pe cale judecătorească. Însă, pe lângă resursele umane și materiale pe care le presupun aceste procese, din partea instituțiilor publice [care trebuie să își formuleze apărările atât în fața instanței de fond, cât și în fața celei de apel], trebuie adăugate coeficientul de inflație și dobânda legală penalizatoare cu care se vor actualiza drepturile bănești acordate de instanțele de judecată, precum și cheltuielile de judecată la care acestea vor fi, eventual, obligate. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că miile de dosare care urmează a fi depuse, vor supraîncărca activitatea instanțelor de judecată și vor genera alte costuri suplimentare.

Prin prezenta ordonanță de urgență se propune acordarea acestor drepturi tuturor categoriilor de personal didactic îndreptățit, sume care se actualizează doar în funcție de coeficientul de inflație, ceea ce va diminua impactul financiar asupra bugetului general consolidat”, potrivit notei de fundamentare.

Pentru acest an, statul ar urma să plătească 5% din sumele cuvenite profesorilor, plata fiind făcută la 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, adică în luna iunie, dacă actul normativ este aprobat luna aceasta.

Sursa: www.g4media.ro

Comments

comments

Apelează