fbpx

Contact

Proiect adoptat tacit: Pensiile speciale, eliminate pentru cei condamnați definitiv pentru corupție

Judecătorii Curții Constituționale, membrii Curții de Conturi, ai Corpului diplomatic, personalul auxiliar din instanțele judecătorești, militarii, polițiștii, funcționarii publici cu statut special care au pensii speciale nu vor putea beneficia de acest tip de pensie dacă au fost condamnați definitiv pentru comiterea de infracțiuni de corupție, potrivit unei inițiative legislative aprobate tacit de Senat. Inițiativa aparține parlamentarilor liberali și nu a mai apucat să fie votată de senatori până la 4 decembrie, când era stabilit termenul limită de dezbatere în Senat. Proiectul avea raport negativ din partea comisiei de specialitate, dar acum va fi transmis ca adoptat Camerei Deputaților, care va avea votul final asupra acestuia. Potrivit proiectului, nu vor primi pensie de serviciu judecătorii CCR, membrii corpului diplomatic și consular al României, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curții de Conturi, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, personalul de specialitate criminalistică, tehnicienii criminaliști, militarii, polițiștii, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari care au o condamnare definitivă pentru corupție.

“Este nevoie de existența unei interdicții astfel încât să nu poate beneficia de pensii speciale cei care au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție precum luarea și darea de mită, traficul și cumpărarea de influență. Prin această măsură s-ar descuraja comiterea unor astfel de fapte de către anumite categorii profesionale”, consideră inițiatorii.

Aceștia au explicat, în expunerea de motive, că pentru aleșii locali sau pentru parlamentari există interdicția acordării unei pensii de serviciu în cazul în care au fost condamnați definitiv pentru fapte de corupție și trebuie să se creeze o echitate între categoriile profesionale care beneficiază de pensii speciale.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează