fbpx

Contact

Proiect: Medicii se pot pensiona la cerere, la vârsta de 67 de ani

Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, şi senatorul PSD, Ion Rotaru, au depus la Senat un proiect care acordă medicilor posibilitatea de a se pensiona la cerere, la vârsta de 67 de ani. Iniţiatorii susţin că astfel încearcă să soluţioneze problema deficitului de personal în sistemul medical.

Proiectul de lege, depus pe 3 iulie la Senat de cei doi parlamentari PSD, vizează modificarea art. 391, alin. (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii astfel: “Medicii se pensionează la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare în anul anterior împlinirii vârstei de pensionare şi cu cel puţin 3 luni înaintea datei de împlinire a vârstei de pensionare”, potrivit textului iniţiativei legislative.

Florian Bodog şi Ion Rotaru oferă ca argument pentru această modificare legislativă deficitul de personal în sistemul de sănătate şi faptul că multe spitale din România au fost închise în ultimul timp din cauza lipsei de specialişti.

“Aproape că nici nu mai e cazul să discutăm cu privire la presiunea imensă care se exercită asupra sistemului medical românesc din cauza lipsei deja cronocizate a a personalului medical în special în zonele mai puţin dezvoltae, dar chiar şi în oraşele mari, cum sunt capitalele de judeţ. Astfel, comform statisticilor publicate, deşi promoţiile absolvenţilor de învăţământ superior de licenţă în domeniul medical, în ultimii ani din România au fost de patru ori mai mari faţă de cei 2.500 de absolvenţi în 1990, multe spitale din ţară au secţii închise din lipsă de specialişti”, se arată în expunerea de motive a proiectului. “Pentru rezolvarea acestei situaţii avem în vedere reluarea procedurii legislative de modificare a articolului 391 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul stabilirii posibilităţii ca medicii să se pensioneze la cerere, la vârsta de 67 de ani, fără a li se afecta însă dreptul de a beneficia de pensie la momentul împlinirii vârstei de pensionare prevăzută în Legea 263/2010”, completează iniţiatorii.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, prevăzută în Legea 230/2010.

În forma în vigoare a Legii 95/2006, art. 391, alin. (1) face referire la alte aspecte decât cele prevăzute în iniţiativa legislativă a celor doi senatori PSD.

“Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţă de fapte grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în România, comise de medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, anterior stabilirii în România şi în afara teritoriului său, acestea informează statul membru de origine sau de provenienţă al celor în cauză”, prevede articolul 391 în forma actuală a Legii.

Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Sursa: Mediafax

Comments

comments

Apelează