Proiectul de modificare a pensiilor de serviciu a fost finalizat. Nicio pensie nu va putea depăși salariul primit în perioada activă
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a finalizat proiectul de Lege privind reforma pensiilor de serviciu, prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Documentul respectă atât prevederile PNRR, cât și deciziile CCR, iar cheltuielile totale cu pensiile și indemnizațiile de serviciu se ajustează conform angajamentelor asumate.
Proiectul de act normativ stabilește că nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depășească salariul primit în perioada activă, dar și faptul că pensiile care sunt deja în plată se vor recalcula pentru a respecta noul principiu și pentru a elimina discriminările între cei care sunt deja în plată și viitorii pensionari.
Un alt element de noutate constă în creșterea vechimii în specialitate la minim 15 ani, iar pentru justiție aceasta va fi de minim 25 de ani, fără perioade asimilate, iar baza de calcul se reduce de la 80% la 65% din media veniturilor brute din 12 luni consecutive de activitate, cu excepția magistraților, potrivit deciziilor CCR.
Astfel, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, indiferent de vârstă, dar care au cel puţin 25 de ani vechime realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, însă cuantumul pensiei nete nu poate fi mai mare decât 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul.
De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii. În acest caz, cuantumul pensiei va fi micșorat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani. De asemenea, cuantumul pensiei nete nu va putea depăși media veniturilor nete aferente bazei de calcul astfel reduse.
În baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale aferente altei perioade, diurne sau oricare alte drepturi care nu au un caracter permanent.
Pensiile de serviciu aflate în plată se vor recalcula potrivit noilor reglementări din proiectul de act normativ prin care sunt aduse modificări Legii nr. 303 din 2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Recalcularea se va realiza în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a noii legi.
În ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cei care au o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
Proiectul de lege aduce modificări și în cazul persoanelor care au îndeplinit funcţia de auditor public extern cu o vechime de cel puţin 15 ani în cadrul Curţii de Conturi. Acestea beneficiază, la împlinirea vârstei de pensionare, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare realizate, cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 12 lunar de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
Veniturile care constituie baza de calcul pentru pensia de serviciu nu includ sporul de risc şi suprasolicitarea neuropsihică de 50% şi nici majorarea de până la 75% din salariul de bază, câştigate în instanţă.
De pensie de serviciu beneficiază şi auditorii publici externi care, la data solicitării, sunt pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii. Și în acest caz, cuantumul pensiei de serviciu este de 65% din baza de calcul.
Proiectul de lege vizează și modificare cadrului legal care vizează membrii Corpului diplomatic şi consular al României cu o vechime de cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, precum şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie specific. Pensia de serviciu reprezintă 65% din media salariilor de bază brute lunare în lei și a tuturor indemnizațiilor şi sporurilor permanente, stabilite în favoarea beneficiarului pentru ultimele 12 luni de activitate în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, înainte de data pensionării. Același principiu se aplică și în cazul ambasadorilor, doar că în această situație, calculul indemnizațiilor și sporurilor stabilite în formulă procentuală se raportează la salariul de bază de ambasador.
Modificările propuse vizează și personalul aeronautic civil navigant profesionist, care beneficiază de pensie de serviciu, potrivit categoriei profesionale din care face parte, dacă au vârsta de minimum 52 de ani şi au realizat o vechime de cel puţin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist. Această categorie profesională are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 65% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
Pot primi pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării și funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 15 ani în structurile Parlamentului. Și în acest caz, pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării.
În ceea ce privește pensiile militare de stat, la stabilirea acestora, baza de calcul folosită este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 12 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, fără a include sporuri, diurne sau alte drepturi de acest fel.
Proiectul de lege a fost publicat în transparență decizională pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și trimis în avizare interministerială. Proiectul de lege poate fi consultat aici: http://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/6811-lege-modificarea-pensiilor-serviciu-20122022
Sursa: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale