fbpx

Contact

Protest BNS în faţa Guvernului, faţă de nivelul crescut al fiscalităţii pe muncă

Sute de membri de sindicat din mai multe judeţe din ţară au ajuns, luni dimineaţă, la Bucureşti pentru a participa la acţiunea de protest organizată de Blocul Naţional Sindical.

Printre ei au fost lucrători ai unor entităţi economice din Galaţi Craiova, Cluj, Târgovişte.

Obiectivul acestui protest a fost reducerea fiscalităţii pe muncă în România, sindicaliștii cerând respect pentru muncă şi cei care muncesc.

Sindicaliștii susțin că în ultimii ani, clasa politică din România a pus capitalul mai presus de toate, iar asta a dus la migrarea peste hotare a 5 milioane de cetăţeni din România, aflaţi în vârstă de muncă.

Conform BNS, ”România este singura ţară din Uniunea Europeană şi din lume în care contribuţiile mediului de afaceri la sistemul de securitate socială au fost mutate în cârca salariaţilor” începând cu anul 2018.

”Astfel, contribuţia la sănătate şi la sistemul de pensii s-a dublat pentru angajaţi, în timp ce pentru angajatori s-a redus la zero. Astăzi, România are una din cele mai ridicate sarcini fiscale pe costul forţei de muncă din UE: 42,8% faţă de 38,6% media europeană! Peste 87% din sarcina fiscală este reprezentată de contribuţiile sociale percepute pentru finanţarea sistemului de securitate socială. 82,6% din finanţarea sistemului de pensii şi a sistemului de asigurări de sănătate se asigură din contribuţii plătite de persoanele asigurate, în proporţie de peste 97% aceştia fiind salariaţi. Sarcina fiscală pusă pe umerii salariaţilor este mult peste 50% atât cât reprezintă sarcina maximă prevazută de Convenţia OIM şi Codul european de securitate socială”, susţin sindicaliştii.

Ei afirmă că salariile mici şi taxarea ridicată au făcut ca România să înregistreze a treia cea mai scăzută rată de ocupare a forţei de muncă din UE în 2023, după Italia şi Grecia, potrivit datelor Eurostat.

Doar 69% dintre românii cu vârsta între 20 şi 64 de ani lucrează, ceea ce înseamnă că aproape o treime dintre români nu muncesc, conchid ei.
De asemenea, conform BNS, în 2023 România avea o populaţie ocupată de 7,7 milioane persoane, însă doar 5,6 milioane de persoane au plătit contribuţii de asigurări sociale. 2,1 milioane de persoane ocupate nu au plătit contribuţii, deşi, în unele cazuri, au beneficiat de prestaţii.

”Calitatea prestaţiilor de protecţie socială este una foarte scăzută. La 65 de ani, speranţa de viaţă sănătoasă este în Romania de doar 4 ani, media UE fiind de 9,5 la bărbaţi şi 9,9 ani la femei. În contextul în care aproximativ 24% din pensionarii din România sunt beneficiari de pensie minimă, transferurile sociale reuşesc într-o mică măsură să reducă riscul de sărăcie. Comoditatea administraţiei fiscale şi capacitatea unor categorii socio-profesionale de a obţine un tratament preferenţial în timpul vieţii active au condus la situaţia actuală, în care o pondere redusă a lucrătorilor din România trebuie să-şi asume un cost semnificativ pentru finanţarea unui sistem de protecţie socială de care se beneficiază aproape universal. Cu alte cuvinte, în loc să lărgească baza de impunere, statul român preferă să ia mult de la cei corecţi!”, se mai arată în comunicatul BNS.

Blocul Naţional Sindicali invită să se alăture acestui protest ”pe toţi românii care nu mai suportă fiscalitatea ridicată, indiferent de statutul lor social, de preferinţe politice, dacă sunt sau nu sunt membri de sindicat, angajaţi, şomeri, elevi, studenţi, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, actuali sau viitori beneficiari ai sistemului de asigurări sociale. Vă aşteptăm în stradă, alături de noi! Să ne facem vocea auzită şi să le spunem încă o dată, guvernanţilor, tare şi apăsat”.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează