fbpx

Contact

Protest la Termocentrala Mintia, după ce şi minerii din Valea Jiului s-au blocat în subteran, nemulţumiţi de întârzierile salariale şi ale altor plăţi

Aproximativ o sută de angajaţi de la Termocentrala Mintia au protestat, joi dimineaţă, în curtea instituţiei, din cauza întârzierilor salariale, după ce în urmă cu o zi peste o sută de mineri de la Lupeni s-au blocat în subteran nemulţumiţi de întârzierile salariale şi ale altor plăţi. Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, le-a promis protestatarilor că îşi vor primi salariile în 26 februarie.

“Prefectul se află la Termocentrala Mintia, vorbeşte cu angajaţii. Sunt undeva la 100 de angajaţi în curtea termocentralei. Protestul a fost sistat după discuţiile cu prefectul care a dat asigurări că banii de salarii vor fi acordaţi pe 26 februarie. A anunţat că marţi va avea loc la minister o discuţie pe tema CEH”, a declarat Cristian Iştoc, preşedintele Sindicatului Solidaritatea din Hunedoara.

Şi minerii de la Mina Lupeni protestează. De aproape 48 de ore sunt blocaţi în subteran, desi şi ei au avut o discuţie cu prefectul Călin Petru Marian care, în cursul zilei de miercuri, a coborât în mină.

“Sunt drepturi salariale restante pe luna ianuarie şi întârzieri la tichetele de masă de zece luni, iar pentru transport către şi dinspre locul de muncă sunt întârzieri de 11 luni. În Valea Jiului e o situaţie mai aparte, pentru că sunt mulţi mineri care sunt singurii întreţinători de familie. Practic, trăiesc de la o lună la alta. În urma discuţiilor cu prefectul am obţinut un termen, data de 26 februarie, când ni s-a promis că vor intra banii, dar până atunci, minerii cum se vor deplasa la muncă, dacă nu au bani? Vom discuta şi astăzi, să vedem ce putem rezolva. Sunt o sută de persoane în subteran care sunt decise să nu renunţe”, a declarat, pentru News.ro, Alin Sin, preşedinte executiv al Sindicatului Muntele din Valea Jiului.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează