fbpx

Contact

Proteste la Spitalul “Bagdasar Arseni” din Capitală şi la Spitalul de Urgenţă din Craiova din cauza reducerii sporurilor

Câteva zeci de angajaţi ai Spitalului “Bagdasar Arseni” din Capitală protestează luni dimineaţă, în curtea unităţii medicale, reclamând reducerea sporurilor cu până la 1.700 de lei. Proteste au loc, la această oră, şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde câteva sute de salariaţi, în special asistenţi şi infirmieri, au oprit lucrul şi au ieşit în faţa spitalului. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că i-a chemat la discuţii pe managerii spitalelor unde angajaţii au declanşat proteste, ea afirmând că trebuie aplicată o lege, iar prin această lege au existat şi majorări importante ale salariilor medicilor. Noi proteste ar urma să aibă loc luni şi la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală.

În ultima perioadă, au avut loc proteste ale angajaţilor în mai multe spitale din Capitală – Institutul de Pneumologie “Marius Nasta”, Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” şi Institutul pentru Boli Cardiovasculare “C. C. Iliescu” din cadrul Spitalului Fundeni.

Guvernul a aprobat în urmă cu o săptămână regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.

Măsura este contestată de către sindicaliştii din sănătate, care spun că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale, că prevederi ale Legii 153/2017 discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA) şi de asistenţă socială, că Legea 153/2017 în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduce inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu şi că singurul argument invocat de guvernanţi pentru blocarea solicitărilor SANITAS este lipsa resursei financiare.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. Pintea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din domeniul medical vor avea pierderi la salarii în această lună.

“Este un articol în Legea 95, la capitolul de finanţare a spitalelor, care poate fi aplicat. Eu spun că pot să aplice o lege care este în vigoare ca să poată compensa nişte pierderi de venituri pe anumite categorii, infirmieri, brancardieri. Este vorba despre a se gospodări fiecare. (…) Eu voi da această circulară pentru că am avut o discuţie cu sindicatele, au agreat această soluţie de moment. Stimulentele vor acoperi la personalul care pierde la venituri. Nu pierde tot personalul. Să nu uităm că există la spitalele din Capitală medici care câştigă până la 22.000 de lei net, fără veniturile din gărzi. Deci în momentul în care Guvernul a dat această lege a salarizării a spus dorim să ne păstrăm medicii în ţară”, a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pintea vineri, după discuţiile cu sindicatele.

Ea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din sistemul sanitar vor avea salariile mai mici, însă sunt „situaţii punctuale”, care pot fi rezolvate. Ministrul a spus că a prezentat această soluţie sindicatelor încă de acum o lună şi nu ştie de ce nu au agreat-o de atunci. Pintea a adăugat că o a doua soluţie este regândirea regulamentului de sporuri pe categorii de spitale.

“Deocamdată sunt aceste două propuneri, una a noastră cu aplicarea legii cu stimulentele pentru această lună, iar ei au venit cu propunerea diferenţierii pe categorii de spitale. Mai sunt şi alte soluţii la care ne vom gândi, dar până la urmă repet, noi aplicăm legea salarizării cu încadrarea în cuantumul de sporuri”, a mai spus Pintea.

Întrebată dacă bolnavii vor avea de suferit, Sorina Pintea a spus că nu, însă se va vedea cum se “gospodăreşte” fiecare spital şi cum se vor echilibra lucrurile.

“Fiecare unitate spitalicească în parte trebuie să îşi facă această echilibrare şi să vadă exact cum stă. Vom vedea cine gestionează bine sau nu un spital. Stimulentele nu se dau la tot personalul, ci personalului care pierde faţă de venitul din luna februarie. Tocmai pentru a echilibra lucrurile. Vom vedea cum se gospodăreşte fiecare”, a spus ministrul Sănătăţii.

La rândul lor, sindicaliştii din Sănătate se declarau mulţumiţi de soluţiile găsite în urma negocierilor de la minister şi încrezători că pentru moment situaţia a fost aplanată.

“Se pare că pot exista soluţii. Sunt foarte multe probleme peste tot şi faptul că va trimite acum o circulară că se poate folosi şi de acei bani ca stimulente pentru cei care pierd este un lucru minunat, că îi mai liniştim o perioadă de timp scurtă până când regândim regulamentul de sporuri. (…) Oamenii au ieşit spontan, asta este situaţia. Sperăm ca în urma şedinţei noastre şi în urma întâlnirii cu cei de la Ministerul Sănătăţii, să aplanăm puţin situaţia şi să identificăm soluţii concrete pe termen lung. Vom vedea ce vom face în viitor”, au declarat liderii Sanitas la ieşirea din minister.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează