fbpx

Contact

Rata șomajului din România a crescut la cel mai mare nivel din ultimii trei ani

Rata şomajului în luna mai a crescut la nivelul celei de acum trei ani, cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, la 5,2% faţă de 4,8%, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Rata şomajului în luna mai 2020 a crescut la nivelul celei de acum trei ani (prima parte a anului 2017), respectiv cu 0,4 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,2% faţă de 4,8%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 2,1 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS, potrivit News.ro.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2020 a fost de 463.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (432.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (352.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 2,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna mai 2020 (4,8% în cazul bărbaţilor şi 3,3% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2020.

Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează