fbpx

Contact

România se află printre statele cu cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE

Rata locurilor de muncă vacante în primul trimestru al acestui an a fost de 3% în zona euro şi de 2,8% în Uniunea Europeană, cea mai mică valoare a acestui indicator înregistrându-se în România, Bulgaria, Spania şi Polonia (toate cu 0,9%), arată datele publicate joi de Eurostat.

La polul opus, statele membre UE cu cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante în primul trimestru au fost: Austria, Belgia şi Ţările de Jos (toate cu 4,7%).

Comparativ cu situaţia din primul trimestru al anului trecut, rata locurilor de muncă vacante a crescut în trei state membre, a scăzut în 16 state membre, inclusiv în România, de la 1% în T1 2022, până la 0,9% în T1 2023, şi a rămas stabilă în opt state membre.

Conform datelor publicate luna trecută de Institutului Naţional de Statistică, numărul locurilor de muncă vacante a fost 47.100 în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 5.200 faţă de trimestrul anterior.

Rata locurilor de muncă vacante estimată pentru trimestrul I 2023 a fost 0,93%, în creştere cu 0,10 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2022, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 200, iar rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,02 puncte procentuale.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează