fbpx

Contact

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 3.300 lei lunar începând cu 1 octombrie 2023

Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.300 lei lunar, fără indemnizații, sporuri şi alte adaosuri, începând cu data de 1 octombrie 2023, față de 3.000 lei în prezent.

Măsura adoptată urmărește reducerea numărului angajaților aflați în risc de sărăcie și excluziune socială și va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocupării și prin creşterea puterii de cumpărare a acestora.

Această majorare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o valoare netă a salariului de 2.079 lei, față de 1.898 lei, cât era până acum.

Tariful orar va fi de 19,960 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore/lună.

De majorarea salariului de bază minim la 3.300 de lei vor beneficia 1.867.588 de salariați.

Măsura adoptată nu se aplică salariaților din agricultură și industrie alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale actuale.

Sursa: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

Comments

comments

Apelează