Unul dintre subiectele cu caracter de noutate care „tulbură” discuțiile pe tema legislației muncii îl reprezintă adoptarea Directivei Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Fiind o chestiune sensibilă și cu impact social, subiectul salariului minim la nivel național a fost speculat atât de mediile politice cât și de către presă.

Avocatul Răzvan Vasiliu, de la Vasiliu Miclea SCA, a dezvoltat acest subiect, făcând o analiză minuțioasă a tuturor aspectelor care răzbat din Directiva Parlamentului European, accentul fiind pus pe faptul că documentul european nu impune de fapt un nivel al salariului minim la nivel european, dar încurajează negocierea colectivă, dusă în derizoriu prin actuala legislație națională a dialogului social, precum și pe faptul că majorarea valorii salariului minim la un nivel care să asigure un trai decent va impune o creștere a tuturor salariilor din economie.

O primă observație a expertului în dreptul muncii a plecat de la informațiile vehiculate în mass media și în declarațiile unor lideri politici, acesta arătând că Directiva europeană nu impune o valoare a salariului minim la nivel național sau european și nici stabilirea acestei valori ca procent prin raportare la alte valori ale salariilor (salariului mediu brut sau salariul median brut).

Răzvan Vasiliu a explicat de unde a plecat această confuzie, respectiv chiar din textul Directivei, care a fost trunchiat interpretat cu privire la constatarea unei realități:
„În majoritatea statelor membre cu salarii minime legale la nivel național, salariile minime sunt prea mici față de celelalte salarii sau prea mici pentru a asigura un trai decent, chiar dacă ele au crescut în ultimii ani. Salariile minime legale la nivel național sunt mai mici de 60 % din salariul median brut și/sau de 50 % din salariul mediu brut în aproape toate statele membre . În 2018, salariul minim legal nu a oferit venituri suficiente pentru ca un salariat singur, remunerat cu salariul minim, să atingă pragul riscului de sărăcie în nouă state membre. În plus, anumite categorii specifice de lucrători sunt excluse de la protecția salariului minim legal la nivel național. Statele membre cu o acoperire mare a negocierilor colective tind să aibă un procent redus al lucrătorilor cu salarii mici și salarii minime ridicate. Cu toate acestea, tot în statele membre care se bazează exclusiv pe negocierile colective, unii lucrători nu au acces la protecția salariului minim. Procentul lucrătorilor care nu sunt acoperiți este cuprins între 10 % și 20 % în patru țări și atinge 55 % într-o țară”.

Practic, din analiza textului de mai sus rezultă doar constatarea unei realități și nu se impune o formulă de calcul a salariului minim.

O altă constatare vizează o ipoteză de lucru legată de majorarea salariului minim prin raportare la salariul mediu sau median brut, fără însă a impune o astfel de modalitate de calcul – „Analiza cantitativă efectuată asupra unui scenariu bazat pe o creștere ipotetică a salariilor minime la 60% din salariul median brut arată că aceasta ar spori gradul de adecvare al salariilor minime în aproximativ jumătate din statele membre. Între 10 și 20 de milioane de lucrători ar beneficia de aceste îmbunătățiri. În mai multe țări, îmbunătățirile la nivelul protecției salariului minim ar avea ca rezultat o reducere cu peste 10% a sărăciei persoanelor încadrate în muncă și a inegalității salariale și o reducere cu aproximativ 5% sau mai mult a diferenței de remunerare între femei și bărbați . Se preconizează, de asemenea, că aceste îmbunătățiri vor spori, pe de o parte, stimulentele pentru muncă, iar pe de altă parte vor sprijini egalitatea de gen și vor contribui la reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați, având în vedere că majoritatea celor care câștigă un salariu minim (aproximativ 60% în UE) sunt femei”.

Iată, așadar, că Directiva europeană nu stabilește un salariu minim la nivelul uniunii europene, a mai arătat Răzvan Vasiliu.

Ce concluzii se pot desprinde din analizele care au stat la baza necesității adoptării Directivei europene?

Analizele care au dus la stabilirea propunerilor ce au stat la baza elaborării Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană au scos la iveală 3 aspecte importante:
1. Necesitatea stabilirii unui salariu minim care să asigure un nivel de trai decent.
2. Salariile minime la nivel național care sunt stabilite prin lege nu au un nivel suficient pentru a asigura un trai decent pentru lucrători.
3. Statele membre cu o acoperire mare a negocierilor colective tind să aibă un procent redus al lucrătorilor cu salarii mici, iar salariile minime au un nivel ridicat.
4. Este încurajată negocierea colectivă privind salariile în toate statele membre, acestea jucând un rol-cheie pentru o protecție adecvată a salariului minim.

Recomandările Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană vs contextul românesc

În România, salariul minim brut garantat în plată este stabilit prin Hotărâre de guvern, iar valoarea acestuia a fost stabilită în mod arbitrar, fără o analiză temeinică, în baza unei voințe politice.
Cu alte cuvinte, salariul minim brut garantat în plată la nivel național nu rezolvă una dintre problemele sesizate de către forurile europene și anume, adoptarea unor salarii minime adecvate, care să asigure un trai decent, cu respectarea principiului transparenței modalității de stabilire a acestui salariu, realitatea actuală confirmând acest lucru.
Or, o astfel de abordare politică a nivelului salariului minim brut garantat în plată nu este, așa cum a constatat și Parlamentul European, de natură să asigure venitul minim pentru lucrători.

Soluția la această chestiune este una la îndemână și anume negocierea colectivă între partenerii sociali, respectiv între organizațiile patronale și organizațiile sindicale, aceste entități având, poate, cele mai clare reprezentări în ceea ce privește nevoile materiale ale lucrătorilor, respectiv posibilitățile financiare ale angajatorilor.

Negocierea colectivă apare ca o necesitate și prin prisma faptului că veniturile reale ale lucrătorilor s-au diminuat drastic în ultima perioadă pe fondul răspândirii pandemiei generate de COVID – 19, în condițiile unui război aflat la granițele României și o inflație oficială de peste 15% la data acestui material.

Întrucât negocierile colective joacă un rol cheie pentru o protecție adecvată a salariului minim, Directiva recomandă statelor membre, inclusiv României, care are un salariu minim național stabilit prin lege, să faciliteze o implicare efectivă a partenerilor sociali în stabilirea salariilor, asigurând nivele echitabile care să permită un nivel de trai decent.

De asemenea, statelor membre li se cere să ia măsuri vizând promovarea capacității partenerilor sociali de a se angaja în negocieri colective pentru stabilirea salariilor și încurajarea desfășurării unor negocieri constructive, semnificative și informate cu privire la salarii.

Faptul că unii politicieni, după intrarea în vigoare a Directivei, au înaintat deja valori ale unui viitor salariu minim brut garantat în plată (3.100 lei – Marcel Ciolacu, Președinte PSD) sau alți specialiști au înaintat deja o formulă de calcul a acestui viitor salariu minim brut garantat în plată (50% din …) poate dovedi faptul că se dorește ignorarea, poate, a celor mai importante recomandări ale Parlamentului European legate de salariul minim – implicarea partenerilor sociali, negocierea colectivă și stabilirea unui salariu minim brut garantat în plată care să asigure un minim de subzistență, prin negociere colectivă.

Salariul minim la nivel național – alte provocări

Stabilirea valorii salariului minim brut garantat în plată prin negociere colectivă este necesară și prin prisma efectelor pe care un astfel de salariu îl poate avea asupra celorlalte nivele de salarizare.
Rezolvarea problemei venitului minim care să asigure un nivel de trai decent, care s-ar traduce într-o majorare a valorii acestui salariu, va impune o creștere salarială a tuturor celorlalte salarii din economie. Or creșterea tuturor celorlalte salarii din economie ca urmare a creșterii salariului minim brut garantat în plată este o necesitate pentru a se asigura, în continuare, o diferențiere salarială corectă.

Avocatul Răzvan Vasiliu a analizat un exemplu concret, plecând de la vehiculările politice potrivit cărora salariul minim brut garantat în plată ar fi de 3.100 RON. În acest context, expertul a lansat următoarea întrebare: Cât ar trebui să câștige o familie alcătuită din 2 salariați, părinți, pentru a asigura posibilitatea angajării unei bone pentru copilul lor, în condițiile în care salariul bonei, la un program normal de 8 ore pe zi, ar fi de 3.100 RON?

Acest exemplu ilustrează cel mai bine necesitatea ajustării tuturor salariilor din economie ca urmare a creșterii valorii salariului minim brut garantat în plată la nivel național.

Așadar, și prin prisma exemplului de mai sus, necesitatea stabilirii salariilor prin negociere colectivă este singura soluție pentru asigurarea unui venit minim decent și corect.

Având în vedere cele de mai sus, raportat la recomandările directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, avocatul a apreciat că partenerii sociali, organizațiile patronale și organizațiile sindicale ar trebui să înceapă discuții și să găsească de comun acord soluții, astfel încât să se implice activ în negocierea venitului minim.

În opinia sa, în acest context, rolul statului ar trebui să se rezume exclusiv la identificarea pârghiilor care să asigure creșterea puterii de cumpărare, valoarea salariului minim urmând să fie stabilită prin negociere colectivă.

”Acapararea exclusivă de către statul român a deciziei de stabilire în mod unilateral a salariului minim brut garantat în plată mi se pare un proces desuet, care nu mai poate corespunde situației actuale.
Concluzionând, consider că mesajul pe care Parlamentul European îl transmite organizațiilor patronale și sindicale este acela de a se implica activ în negocieri, partenerii sociali având la dispoziție timpul necesar dialogului cu instituțiile statului pentru a obține cadrul legal în care să fie negociat un salariu minim brut la nivel național”, a menționat avocatul Răzvan Vasiliu.

El a reamintit faptul că statele au la dispoziție 2 ani pentru a transpune în legislația națională prevederile Directivei Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, precizând că ar fi de dorit ca această transpunere să nu se limiteze numai la o „traducere” a textelor Directivei, ci să fie o armonizare a lor și o integrare utilă în legislația națională.

Pe de altă parte, specialistul în dreptul muncii a mai subliniat că implementarea ar trebui să aibă loc mai devreme de cei 2 ani, fiind binecunoscut faptul că statul român a întârziat de foarte multe ori implementarea normelor europene în cadrul legislației naționale.

Comments

comments