fbpx

Contact

Scrisoarea deschisa a Cartelului ALFA

Se pare ca Ministrul Muncii si Ministrul Consultarii Publice si Dialogului Social sunt pe lista neagra a sindicalistilor.

Cartel Alfa cere demisia acestora, deoarece Executivul a trimis Legea Salarizarii Unitare in Parlament, sarind peste negocieri.

Mai jos putem vedea detaliat, nemultumirile sindicalistilor:

 Scrisoare deschisa

Catre: Guvernul Romaniei

Domnului Sorin Grindeanu, Prim ministru

 

Domnule Prim ministru,

Sunteti de acord, asa cum v-ati exprimat si in cadrul Consiliului National Tripartit de Dialog Social de saptamana trecuta ca, pentru a fi aplicate pe termen lung si pentru a avea o predictibilitate in timp, proiectele de lege trebuie atent analizate, discutate si agreate cu toate partile implicate. In practica, dincolo de declaratii, membrii guvernului actual actioneaza exact de aceeasi maniera precum Guvernul Boc, care a impus legi cu efecte care s-au dovedit dezastruoase, in baza unei proceduri care a exclus dialogul cu partenerii sociali. Costurile, sociale si economice si chiar politice ale acestei abordari le-am putut constata ulterior cu totii.

In ceea ce priveste proiectul legii salarizarii unitare in sectorul public, organizatiile sindicale detin o larga expertiza sectoriala si inter-sectoriala cu care pot contribui, alaturi de membrii si expertii guvernului, la analiza aprofundata a aspectelor privind eliminarea discrepantelor salariale, echivalarea functiilor intre sectoarele de activitate si definirea principiilor legii in mod corect, astfel incat rezultatul sa fie o lege clara, echitabila si durabila.

Cu toate acestea, dupa aproape trei luni de la initierea ei, inca nu avem un draft al proiectului de lege, consultarile s-au facut numai in cateva sectoare si numai pe grila lor, aceste consultari fiind, in cel mai bun scenariu, o caricatura. Nu se poate realiza o dezbatere transparenta doar cu promisiuni si pe bajbaite, cu fragmente de anexe prezentate fugitiv si disparat, apoi confiscate.

O lege organica atat de importanta si de asteptata de marea majoritate a bugetarilor necesita o ampla dezbatere cu federatiile din toate domeniile de activitate, ori pana la aceasta data, asa cum am aratat, nu am primit un draft al proiectului legii si nici nu au fost parcurse toate domeniile bugetare (spre exemplu, domeniul administratie publica centrala si locala, radioul si televiziunea publica au fost excluse de la consultari).

Mai nou, aflam acum ca proiectul legii salarizarii unitare va fi prezentat in parlament ca initiativa legislativa a unor parlamentari PSD. Acest demers este o sfidare din partea ministrilor muncii si dialogului social la adresa partenerilor sociali si practic dezvaluie cu claritate scopul avut de reprezentantii guvernului de la bun inceput: eludarea cu totul a dialogului social si a unei dezbateri publice serioase si aplicate.

Se doreste transformarea unei initiative guvernamentale, care implica responsabilitatea unui proces legislativ transparent (punerea spre consultare pe site timp de 10 zile, avizarea in Comisia de Dialog Social, avizarea in Consiliul Economic si Social), intr-o initiativa parlamentara.

Procedura parlamentara pentru adoptarea legii este corecta, insa CONSTRUCTIA legii trebuie realizata acolo unde se afla expertiza. Proiectul legii salarizarii unitare este un proiect de lege de fond tehnica. Expertiza, ca si accesul la bazele de date se afla preponderent la guvern si in special la nivelul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale si a Ministerului Finantelor Publice. Aici sunt datele necesare pentru elaborarea unei legi corecte si echitabile pentru intreg sistemul si nu la Parlament, unde se pot face cel mult corectii punctuale.

Aceasta abordare are o singura explicatie: NU se doreste realizarea unei legi a salarizarii unitare, care sa elimine discrepantele din sistem, ci o lege care sa conserve anumite privilegii.

In acelasi timp, in locul unor politici publice integrate, care sa urmareasca restabilirea echilibrelor nu doar in sectorul public, cat si in cel privat, prin deblocarea negocierilor colective, sectorul privat a fost abandonat de ministrii actuali. Astfel, pe langa dezechilibrele economice, sociale, bugetare majore, se creeaza si o opozitie nefireasca si animozitate intre sectorul privat si cel public, ceea ce este complet anormal si contraproductiv.

In concluzie, domnule Prim ministru, CNS Cartel ALFA solicita deblocarea transmiterii proiectului de lege a salarizarii unitare si continuarea dialogului social la nivel de ministere si in special la nivelul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale

De asemenea, CNS Cartel ALFA va solicita demiterea de urgenta a Ministrului Muncii si Justitiei Sociale si a Ministrului Consultarii Publice si Dialogului Social pentru modul defectuos si incompententa cu care au abordat elaborarea proiectului legii salarizarii unitare si consultarea cu partenerii sociali. 

 

Bogdan Iuliu HOSSU

Presdinte CNS „Cartel ALFA”

Comments

comments

Apelează