fbpx

Contact

Secretar de stat în Ministerul Proiectelor Europene, despre legea salarizării: Nu este suficientă doar ajustarea grilei de salarizare şi a coeficienţilor de ierarhizare, ci trebuie eliminate egalităţile nedrepte date de actuala formă

Secretarul de stat în Ministerul Proiectelor Europene Marius Vasiliu a participat, joi, la la consultările organizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborarea cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Vasiliu a susţinut necesitatea unei reforme complete a sistemului de salarizare.

“Modificările legii salarizării unitare trebuie să fie gândite într-o nouă filosofie care să schimbe paradigma actuală care doar clamează aplicarea principiului <la muncă egală, plată egală>. Nu este suficientă doar ajustarea grilei de salarizare şi a coeficienţilor de ierarhizare, ci trebuie ca aceste modificări să fie rezultatul unei reforme profunde care într-adevăr să elimine inechităţile din sistemul de salarizare, prin eliminarea egalităţilor nedrepte date de actuala formă care se bazează de fapt pe principiul «funcţii egale, plată egală», nu «la muncă egală, plată egală»”, a transmis Marius Vasiliu.

Acesta a susţinut punctul de vedere al MIPE, unul de altfel în acord cu Programul de Guvernare, dar mai ales cu reformele propuse în PNRR, care văd această schimbare a principiilor de salarizare la pachet cu reforma funcţiei publice. În acest sens, criterii precum complexitatea muncii trebuie evaluate în mod obiectiv fiind necesare corelări între muncă şi nivelul de salarizare din sistemul public.

“De asemenea, este nevoie de o evaluare a justeţei cu care coordonarea de proiecte cu fonduri externe nerambursabile în administraţia publică se reflectă în salarizarea întregului personal implicat în desfăşurarea activităţilor, respectiv în îndeplinirea sarcinilor uzuale de serviciu pentru care funcţionarii sunt remuneraţi din fonduri naţionale.

Obiectivul general al reformei sistemului public de salarizare vizează asigurarea unei politici de salarizare echitabile şi sustenabile prin eliminarea discrepanţelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum şi între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei”, a mai transmis Vasiliu.

Potrivit acestuia, ”PNRR este despre reforme reale cu impact în viaţa noastră, a tuturor, acesta fiind un exemplu, până la urmă, de îmbunătăţire a eficienţei administraţiei publice, nu doar de corectare a unor inechităţi în cadrul unei categorii de angajaţi”.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează