fbpx

Contact

Şefii Direcţiilor Judeţene pentru Cultură, obligaţi să susţină instituţia împotriva lor înşişi în procese în care îşi cer drepturile salariale restante

Sindicatul Culturalia atrage atenţia într-un comunicat că directorii Direcţiilor Judeţene pentru Cultură sunt obligaţi, în procesele în care au dat Ministerul Culturii în judecată pentru neplata drepturilor salariale, să susţină instituţia în instanţă împotriva lor înşişi şi cere ministrului Bogdan Gheorghiu să clarifice situaţia. Serviciul Juridic, Contencios din minister l-a obligat pe directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Covasna, instituţie aflată în subordinea MC, să îşi însuşească şi să semneze întâmpinarea ministerului într-un proces deschis de angajaţii direcţiei, inclusiv de respectivul director, pentru încercarea de a recupera plata unor drepturi salariale restante, se arată în informarea primită luni.

Pe 9 iulie, Serviciul Juridic, Contencios a transmis către directorul Direcţiei de Cultură Covasna o solicitare „urgentă”, pe care trebuia să o rezolve în aceeaşi zi. Prin aceasta, directorul a fost obligat să semneze o acţiune de respingere a procesului în care chiar el este reclamant. Astfel, directorul, ca reprezentant al instituţiei, cere respingerea propriei acţiuni în instanţă deschise tot de director, în calitate de funcţionar public.

„Având în vedere refuzul Instituţiei Prefectului – judeţul Covasna de a da curs mandatului încredinţat prin ordin de ministru şi, pe de altă parte, necesitatea asigurării dreptului la apărare a instituţiei pe care o conduceţi, vă înaintăm spre analiză, completare şi, ulterior, însuşire întâmpinarea care trebuie depusă în cursul zilei de azi, 09.07.2020, la Tribunalul Covasna, după semnare şi ştampilare”, se arată în adresa trimisă joi directorului Direcţiei Judeţene de Cultură Covasna.

În urma semnării întâmpinării trimise Tribunalului Covasna, directorul Direcţiei de Cultură Covasna a fost nevoit să renunţe la drepturile sale şi să se retragă din proces.

„Ce să înţelegem din acest tertip? Că ministerul a găsit calea prin care să scoată abuziv directorii din propriile procese? Li se flutură o hârtie sub nas, cu ordin direct de semnare, transmis verbal, cine nu semnează riscă să fie acuzat de neîndeplinirea datoriilor de serviciu. Cine semnează e obligat să se retragă din propriul proces. Cine răspunde de acest abuz? Din punctul de vedere al sindicatului, departamentul juridic şi-a depăşit atribuţiile. Cerem public ministrului Bogdan Gheorghiu să clarifice această situaţie: este o cutumă asumată de minister de a scăpa de procese sau un abuz al direcţiei juridice?”, a transmis Ana Marin, preşedintele sindicatului Culturalia.

Organizaţia a transmis că a informat încă de la iniţierea acţiunii în instanţă conducerea Ministerului Culturii şi a cerut ca directorii de direcţii să nu fie obligaţi să intre în sala de judecată împotriva lor înşişi.

Procesul în care directorul ar fi trebuit să reprezinte instituţia este cel deschis de angajaţii Direcţiei Judeţene de Cultură care îşi cer drepturile salariale restante, începând cu august 2016. Directorul este şi el parte a acestei acţiuni colective.

„Poate ne explică Serviciul Juridic Contencios din minister cum a reuşit să găsească soluţia în aceeaşi speţă pentru personalul de conducere al instituţiei, identificând o modalitate de reprezentare în proces pentru dânşii, şi pentru aceşti directori nu s-a găsit o rezolvare”, a adăugat preşedintele Sindicatului Culturalia.

Sindicatul Culturalia a sesizat, pe 10 iulie, conducerea Ministerului Culturii şi a solicitat comunicarea deciziei, dacă există, prin care functionarul public a fost desemnat să asigure apărarea şi să reprezinte instituţia la Tribunalul Covasna.

„Încălcarea dreptului la apărare reprezintă un abuz exercitat împotriva funcţionarului public şi vă solicităm să dispuneţi măsurile care se impun împotriva celor care se fac vinovaţi de încălcarea acestui drept constituţional, garantat de lege şi de CEDO”, se arată în sesizarea transmisă de Culturalia.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează