Selecţie pentru studenţii care doresc să lucreze în Germania, în timpul vacanţei. Unde se depun dosarele
Studenţii care doresc să lucreze pe teritoriul Germaniei, în perioada vacanţei de vară (minimum 2 luni), pot depune dosarul la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa în vederea selecţiei.
Pot participa studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii şi care au cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană. Pentru anul 2019 sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem fast-food, ȋn producţia industrială şi ȋn domeniul serviciilor. Studenţii care au domiciliul în judetul Ialomita se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomita din Slobozia, str.Lacului nr.10, în vederea înregistrării dosarelor. Informaţii suplimentare cu privire la condiţiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum şi instrucţiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numarul de telefon 0243231809 sau se găsesc pe site-ul Agenţiei Judetene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomita, www.anofm.ro. Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 14 februarie 2019.
Sursa: Adevarul