fbpx

Contact

Sindicalistii de la metrou amana greva generala, anunta pentru miercuri, pana la numirea noului ministru al Transporturilor

Consiliul General de la Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a decis marti sa amane declansarea grevei generale, anuntata incepand de miercuri, pana dupa o prima intalnire cu noul ministru al Transporturilor, potrivit unui comunicat emis de USLM.

“Ca urmare a faptului ca, la data trimiterii comunicatului de presa de ieri (n.r. luni), nu aveam confirmarea schimbarii conducerii Ministerului Transporturilor, Consiliul General USLM intrunit azi, 20.11.2018, in sedinta extraordinara, a hotarat amanarea declansarii grevei propriu-zise pana dupa instalarea noului ministru al Transporturilor si prima intrevedere cu acesta in calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de munca, la o data ce urmeaza sa o anuntam”, se arata in comunicatul emis de USLM.
Lucian Sova a fost demis din functia de ministru al Transporturilor, iar Lia Olguta Vasilescu, propusa in sedinta Comitetului Executiv National al PSD pentru functia de ministru al Transporturilor, a fost respinsa de presedintele Klaus Iohannis.

USLM a transmis, luni, printr-un comunicat, ca angajatii vor declansa greva generala incepand de miercuri, intre orele 4:00 – 16:00, pe termen nedeterminat, daca nu se rezolva conflictul de natura salariala.

Sindicalistii spuneau ca sunt dispusi sa negocieze. “Suntem dispusi incontinuare la negocieri mai ales ca din informatiile difuzate in presa chiar azi urmeaza a fi schimbata atat conducerea Ministerului cat si cea executiva, conditii in care suntem nevoiti sa asteptam intalnirea cu noile organe de conducere si apoi ne vom pronunta daca sau nu vom declansa greva propriu-zisa”, potrivit comunicatului emis luni de USLM.

Sursa: Wall-Street

Comments

comments

Apelează