fbpx

Contact

Sindicaliştii ”Solidaritatea Sanitară” pichetează unităţile sanitare. Activitatea nu va fi întreruptă

Sindicaliştii din Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” pichetează, joi, unităţile sanitare, fără ca activitatea acestora să fie întreruptă.

”Joi, 15.06.2023, în intervalul orar 12:00-12:30 se va desfăşura pichetarea unităţilor sanitare. Protestul se desfăşoară fără întreruperea activităţii unităţilor, fiind un semnal de avertizare prealabilă a guvernanţilor privind riscul declanşării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalaţi la putere”, au transmis organizatorii protestului, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, protestul are un caracter inovativ, modalitatea de desfăşurare afirmând în mod direct necesitatea de rezolvare a problemelor indicate în revendicări.

”Tot joi, 15.06.2023, lansăm protestul Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază)”, mai anunţă sindicaliştii.

Aceştia precizează că, din momentul lansării acţiunii toţi medicii care efectuează gărzi au posibilitatea de-a adera la această formă de exprimare a nemulţumirii faţă de modalitatea în care este recompensată participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale.

”De pe platforma dedicată protestului, în numele medicilor care subscriu la această acţiune, va fi transmisă către unităţile sanitare şi către guvernanţi Înştiinţarea privind intenţia de a demisiona”, au mai precizat sindicaliştii.

Aceştia prezintă şi Decalogul revendicărilor Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, acestea vizând atât solicitări de natură salarială cât şi o serie de reforme menite să crească calitatea vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi calitatea serviciilor medicale.

”Protestul vizează şi protecţia angajaţilor împotriva riscului anulării unora dintre drepturile actuale în viitoarea lege a salarizării, care vor genera semnificative scăderi ale veniturilor salariale. Guvernanţii le-au oferit membrilor de sindicat un motiv suplimentar de neîncredere prin încălcarea prevederilor legale în materie de dialog social, concretizate de dialogul social preferenţial practicat de Guvern şi prin discriminarea angajaţilor din Sănătate în privinţa dreptului de-a declanşa conflict colectiv de muncă pe teme salariale”, au mai precizat sindicaliştii.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează