fbpx

Contact

Sindicatul Finanţe Publice SindFISC amenință cu acţiuni de protest generalizate

Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC avertizează că protestele spontane declanşate săptămâna trecută de către o parte din funcţionarii finanţişti din unităţile teritoriale ale finanţelor publice din mai multe judeţe “pot degenera în acţiuni radicale generalizate, cu consecinţe deosebit de grave în funcţionarea statului”. Sindicaliştii reclamă că subfinanţarea activităţii angajaţilor este dublată acum şi de nemulţumirile generate de legea salarizării, care conţine neconcordanţe salariale majore, în special între funcţiile de management de la nivel teritorial şi cele de la nivel central.
Săptămâna trecută, o parte din funcţionarii finanţişti au iniţiat proteste spontane la nivelul unităţilor teritoriale ale finanţelor publice din judeţe precum Vrancea, Buzău, Galaţi, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Hunedoara, nemulţumirile acestora fiind generate în mare parte de condiţiile vitrege în care angajaţii sunt nevoiţi să îşi desfăşoare activitatea, precum şi de proiectul legii salarizării unitare, care prevede salarii mai mici pentru o mare parte din salariaţii finanţişti.
Sindicaliștii spun că bugetele alocate de Ministerul Finanatelor Publice pentru ANAF şi pentru Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice, la multe capitole, au fost deja consumate, în special cele privind cheltuielile de bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare, respectiv service imprimante, tonere, mentenanţă sisteme de efracţie, servicii de întreţinere dispozitive de numărat bancnote, deratizare, dezinsecţie, curăţenie.
“Deşi de nenumărate ori sindicatele, dar chiar şi oficiali de prim rang ai Fiscului au atras atenţia asupra faptului că sistemele informatice funcţionează defectuos întrucât serverele ANAF sunt suprasolicitate, infrastructura informatică este uzată moral, având o vechime de circa 10 ani, imprimantele nu au consumabile şi piese de schimb, iar în ultima perioadă lipseşte chiar şi hârtia de scris, aceste semnale au rămas în continuare fără ecou, probabil şi din cauza neidentificarii unor soluţii viabile pentru o finanţare corectă a activităţii instituţionale. Mai mult, funcţionarii sunt nevoiţi să îşi autofinanţeze deplasările efectuate în interes de serviciu pentru colectarea resurselor bugetare, folosind în mod frecvent autoturismele personale, în condiţiile în care decontarea se face parţial şi cu întârzieri de câteva luni. Activitatea specifică şi implicit îndeplinirea indicatorilor de performanţă impuşi sunt grevate de insuficienţa personalului, în mod deosebit în sectoare cheie”, spun sindicaliştii din SindFISC.
Conform acestora, la nivelul ANAF şi al structurilor teritoriale aunt aproximativ 3.000 de posturi vacante care au fost blocate în luna ianuarie 2017, iar începând cu aceeaşi dată a fost sistată finanţarea funcţiilor de conducere ocupate temporar, astfel încât persoanele cu asemenea atribuţii sunt salarizate la nivelul personalului de execuţie.

Comments

comments

Apelează