Sindicatul Funcţionarilor: Salariile celor din instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, considerabil mai mici decât ale aceloraşi categorii de personal din alte ministere
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici anunță că susţine toate acţiunile angajaţilor sistemului instituţional al Ministerului Muncii generate de discriminările salariale existente ca urmare a aplicării Legii 153/2017. Salariile celor din instituţiile din subordinea Ministerului „sunt considerabil mai mici decât ale aceloraşi categorii de personal aflate în subordinea altor ministere, ajungând până la dublul sumei încasate” şi nu este exclusă nicio acţiune de protest. Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a transmis un comunicat de presă în care anunţă că susţine toate acţiunile angajaţilor sistemului instituţional al Ministerului Muncii, precum Inspecţia Muncii, ANOFM, ANPIS şi intituţiile subordonate acestora precum şi, ANPDCA, generate de discriminările salariale existente în momentul de faţă că urmare a aplicării Legii 153/2017.
„Salariile Funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din instituţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii, precum Inspecţia Muncii, ANOFM, ANPIS şi intituţiile subordonate acestora precum şi, ANPDCA sunt considerabil mai mici decât ale aceloraşi categorii de personal aflate în subordinea altor ministere, diferenţa salarială pe aceeaşi funcţie publică ajungând până la dublul sumei încasate. Cu toate că aceste instituţii au o importanţă strategică în sistemul administraţiei publice, politică salarială din acest moment duce la o destabilizare şi o ineficientă instituţională majoră prin migrarea personalului către alte instituţii publice a căror politică salarială corespunde pregătirii profesionale a funcţionalului public”, transmit sindicaliştii.
Potrivit acestora, alături de angajaţii din sistemul instituţional al Ministerului Muncii vor protesta şi angajaţii din subordinea Ministerului Culturii, Ministerului Tineretului şi Sportului, Protecţiei consumatorului, ale căror salarii se află în aceeaşi zonă de discriminare salarială.
Sindicaliştii nu exclud „nicio formă de acţiune sindicală – negociere, miting, pichetare sau chiar greva generală pentru că situaţia salarială a acestor categorii de personal să fie corelată cu salarizarea celorlalte instituţii publice de acelaşi nivel”.
Sursa: news.ro