fbpx

Contact

Sondaj: 19% din respondenți cunosc pe cineva care lucează la negru, estimându-se că peste 500.000 de persoane prestează muncă nedeclarată

La nivel declarativ, 19% dintre respondenţi cunosc pe cineva care lucrează la negru şi, potrivit estimărilor, sunt peste 537.000 de persoane care prestează muncă nedeclarată, rezultă din concluziile unei cercetări cantitative şi calitative realizate de Novel Research şi Izibiz la comanda Provident Financial România.

Obiectivul acestei cercetări a fost de a extrage din tabloul general al populaţiei României o imagine clară a categoriilor vulnerabile şi invizibile din societatea românească, a problemelor pe care le au, dar şi a posibilelor soluţii.

La nivelul anului 2022, economia informală a României este estimată la 29,03% din PIB. Cei care fac parte din această categorie nu au acces la servicii sociale sau de sănătate, iar cei mai mulţi trăiesc de pe o zi pe alta şi au dificultăţi în a beneficia de sprijin financiar sau în a participa la cursuri de pregătire pe termen lung.

Din punct de vedere socio-demografic, riscul de a lucra la negru este semnificativ mai ridicat în rândul bărbaţilor, al tinerilor, în Bucureşti şi în urbanul mare (peste 200.000 de locuitori), dar şi al familiilor monoparentale.

Lucrătorii la negru, alături de fermierii de subzistenţă înregistrează cel mai ridicat nivel de neîncredere în sistemul de pensii (56%).

Peste 78.000 de români care au între 55 şi 64 de ani sunt şomeri şi jumătate dintre ei nu ştiu nimic despre cât va fi cuantumul lunar al pensiei lor, deşi sunt aproape de vârsta de pensionare. În plus, 44% dintre cei din acest segment de vârstă preferă să aibă un stil de viaţă mai bun astăzi decât să economisească pentru pensie.

Şomerii din această categorie au cea mai mare dificultate în a-şi găsi un loc de muncă şi au cel mai mic nivel de înţelegere asupra modului de funcţionare a sistemului de pensii. O mare parte a categoriei şomerilor de peste 55 de ani duce lipsa unor competenţe relevante pentru piaţa actuală a muncii, precum competenţele digitale şi cele de navigare prin procesul de angajare şi de gestionare a relaţiei cu angajatorul.

În lipsa unui partener de mediere a procesului, pot ieşi cu greu din categorie, relevă concluziile cercetării.

Dintre cei peste 5 milioane de pensionari, 1,46 de milioane au un venit lunar de 1.122 de lei şi sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. 56% dintre români au încredere puţină şi foarte puţină în faptul că sistemul de pensii de stat le va asigura un trai decent.

Mai mult, gândindu-se la capacitatea lor de a-şi asigura un trai decent la pensie, mai bine de 4 din 10 români au puţină şi foarte puţină încredere că vor reuşi. Dincolo de lipsa de bani, pensionarii în risc de sărăcie şi excluziune socială simt amplificat şi alte probleme care vin odată cu vârsta pensionării: lipsa de resurse economice şi materiale suficiente; lipsa de respect şi de susţinere din partea celorlalţi; lipsa de oportunităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber; accesul la servicii de îngrijire.

Studiul a fost realizat în perioada aprilie – septembrie 2022 printr-o metodologie riguroasă, care a presupus trei etape: etapa de desk research, pentru configurarea grupurilor ţintă, prin aplicarea unui chestionar online pe 800 de respondenţi prin care au fost evaluate gradul de influenţă faţă de puterea politică şi gradul de favorabilitate de care se bucură în faţa societăţii; cercetarea calitativă – 24 de interviuri în profunzime cu persoane din fiecare grup ţintă şi ONG-uri implicate în acţiuni dedicate grupurilor ţină; cercetarea cantitativă a presupus 1.000 de interviuri faţă în faţă, eşantion reprezentantiv la nivel naţional.

Sursa: www.zf.ro

Comments

comments

Apelează