fbpx

Contact

Sondaj: 7 din 10 angajatori vor oferi angajaţilor beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale

Un procent de 71,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs spun că vor oferi anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, beneficii extra angajaţilor din companie.

Din sondajul efectuat a mai rezultat că 22% nu au alocat un buget în acest scop şi nu vor oferi nimic, iar 6,8% încă nu au luat o decizie finală cu privire la acest subiect.

Ca în fiecare an, primele în bani rămân stimulentul pe care îl vor primi cei mai mulţi dintre angajaţi, fiind menţionate în răspunsurile a 57,1% dintre angajatorii participanţi la sondaj. 50% au inclus pe lista cu beneficii şi vouchere/tichete cadou, 40,5% vor da coşuri cu produse specifice sărbătorilor, iar 16,7% oferă zile libere suplimentare. 2,4% vor organiza tombole cu premii.

O treime dintre respondenţi (33,3%) spun că stimulentele acordate anul acesta, de Paşte, se vor încadra într-un buget cuprins între 201 şi 400 de lei/angajat. 16,7% au alocat între 100 şi 200 de lei în acest scop, 14,3% între 401 şi 600 de lei, 2,4% între 601 şi 800 de lei şi tot la fel de mulţi între 801 şi 1.000 de lei.

Comparativ cu anul trecut, valoarea beneficiilor oferite angajaţilor este mai mare, după cum declară 40,5% dintre angajatori. 52,4% spun că au menţinut aceleaşi plafoane de buget, 4,8% le-au scăzut, iar 2,4% nu ştiu.

Sondajul a fost realizat în luna aprilie, pe un eşantion de 120 de companii, reprezentate de specialişti în HR, manageri de HR, manageri de departament şi antreprenori. Domeniile cu cea mai ridicată reprezentativitate au fost vânzări, construcţii/instalaţii, administrativ/logistică, IT/software, alimentaţie, HoReCa şi auto.

Sursa: www.agerpres.ro

Comments

comments

Apelează