fbpx

Contact

Statul începe să dea “bani de vacanță” pentru un milion de români

Începând din acest an, peste un milion de salariați din sectorul bugetar vor beneficia de tichete de vacanță în valoare de 1.450 de lei, pe care le vor putea folosi în turismul intern. Ministrul de resort a anunțat, ieri, că deja încep să se acorde aceste beneficii.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a spus, la finalul unei întâlniri de lucru cu autorităţile locale, agenţii economici şi conducerea judeţului Constanţa, că de săptămâna viitoare va începe repartizarea voucherelor de vacanţă.

„Voucherele de vacanţă au intrat în linie dreaptă. Ministerul Turismului, săptămâna viitoare, o să le acorde tuturor angajaţilor”, a spus Trif, citat de mediafax.ro

El a precizat că aceste vouchere sunt un ajutor pe care Executivul îl dă atât turiştilor români, cât şi întregului sector, în general, pentru că se pot consuma doar pe teritoriul României.

„Este un ajutor dat de către Guvernul României în mod direct turistului român şi turismului românesc. (…) Aceste vouchere de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei pentru fiecare persoană, se pot cheltui doar pe teritoriul României”, a mai spus Trif.
Salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice vor beneficia, până la 30 noiembrie 2018, de indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei, potrivit unei hotărâri de aprobare a normelelor metodologice de aplicare a OUG privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Conform ultimelor date furnizate de Ministerul de Finanțe, în România erau luna mai 2017 nu mai puțin de 1.199.145 de bugetari.

Sursa: Capital

Comments

comments

Apelează