fbpx

Contact

Studiu: 8 români din 10 ar schimba jobul pentru venituri mai mari şi oportunităţi mai bune de dezvoltare

Un număr de 8 români din 10 şi-ar schimba locul pentru venituri mai mari şi oportunităţi mai bune de dezvoltare, potrivit unui studiu realizat de un consultant de business.

“Piaţa muncii plasează candidaţii în centru şi atragerea de talente rămâne o provocare pentru companii şi în 2023. În acest sens, studiul “Future of recruitment” efectuat de Boston Consulting Group, unul dintre cei mai mari consultanţi de business din lume, şi The Network, susţinut în România de BestJobs, partener The Network de 12 ani, conturează profilul candidatului român în raport cu alte naţionalităţi şi evidenţiază încrederea acestuia în găsirea de noi oportunităţi profesionale, raportate la nevoile şi dorinţe actuale. Astfel, 8 din 10 sunt deschişi să-şi schimbe jobul, procentul lor fiind egal cu media globală. Un salariu mai mare, beneficii extrasalariale mai bune (80%), oportunităţi mai bune de a progresa în carieră (37%) sau o poziţie mai interesantă, ce presupune un anumit nivel de experienţă (36%) sunt printre cele mai importante beneficii la care candidaţii se aşteaptă în ofertă”, se arată într-un comunicat BestJobs.

Totodată, 60% ar refuza o ofertă bună dacă, în timpul procesului de recrutare, au o experienţă negativă.

Potrivit cercetării, românii îşi doresc mai mult un echilibru între job şi viaţa privată şi aprecierea meritelor la locul de muncă, comparativ cu media globală. Astfel, în ceea ce priveşte mediul de lucru şi cultura organizaţională, aprecierea din partea şefilor pentru munca depusă este mai mult un factor determinant în căutarea unui job pentru români, decât pentru candidaţii din alte state (33% faţă de 14%), în timp ce echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată este important pentru 41% dintre români faţă de 19% dintre candidaţi la nivel global.

“În contextul socio-politico-economic actual, românii au învăţat să fie mai prudenţi. Aşadar, preocuparea mai mare pentru planificarea pe termen lung a carierei şi nevoia de stabilitate şi siguranţă financiară este o tendinţă observată tot mai mult la nivel naţional”, a explicat Ana Vişian, marketing manager BestJobs România.

Studiul evaluează viitorul recrutării din 160 de ţări, printre care şi România. Printre descoperiri se mai numără faptul că salariul şi bonusurile reprezintă un “deal breaker” pentru 53% dintre români şi 21% dintre candidaţii din alte ţări, în timp ce pentru 48% dintre români versus 14% dintre candidaţii din alte ţări un factor determinant este timpul liber plătit.

Salariul, bonusurile şi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată sunt mai presus de siguranţa locului de muncă pentru 35% dintre români şi 15% dintre candidaţi la nivel global.

Cu toate acestea, persoanele din diferite categorii ţintă apreciază în mod diferit flexibilitatea locului de muncă şi/sau a programului de lucru. Spre exemplu, persoanele care lucrează în IT pun preţ mai mare pe flexibilitate, spre deosebire de persoanele care nu îşi desfăşoară activitatea profesională la un birou (45% versus 22%).

La fel ca alte state, românii preferă modelul de muncă hibrid, urmat fiind în topul preferinţelor de munca exclusiv de la birou. În plus, 73% dintre români şi-ar dori un loc de muncă stabil şi un echilibru între viaţa profesională şi cea privată, astfel încât să aibă timp pentru familie, prieteni şi hobby-uri, faţă de 69% dintre candidaţii din alte state.

Spre deosebire de media globală, românii sunt mai motivaţi să se alăture unei companii şi ulterior să avanseze într-o poziţie de conducere (41% versus 36%). Aşadar, românii sunt mai reticenţi la a renunţa la timpul liber în detrimentul muncii, pentru a promova. Deschiderea către nou îi defineşte pe angajaţii români, astfel că 34% au afirmat că îşi doresc să lucreze cu tehnologii interesante.

De asemenea, spiritul antreprenorial nu este atât de dezvoltat la nivel naţional (11%), comparativ cu media globală (16%) şi românii preferă un loc muncă cu normă întreagă în detrimentul unui job cu jumătate de normă, care le-ar permite să îşi desfăşoare propriile proiecte în paralel.

Studiul a fost realizat în perioada august-septembrie 2022 pe un eşantion de peste 90.000 de oameni din 160 ţări din întreaga lume. La sondaj au răspuns 1.121 de români cu vârsta de peste 21 de ani. În ceea ce priveşte ultimul nivel al studiilor absolvite, 12% sunt absolvenţi de liceu, 40% au absolvit o facultate, iar 37% au studii de master.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează