fbpx

Contact

STUDIU: Doar 34% dintre români merg la muncă cu plăcere, iar 51% au luat măsuri pentru a combate epuizarea profesională

Doar 34% dintre români sunt fericiți la locul de muncă, aceștia desfășurând activități care le oferă sentimente de împlinire. 65% dintre români au observat colegi afectați de sindromul burnout.

Principalele surse de stres în rândul angajaților includ volumul mare de muncă (42%), plafonarea salariului (33%), preluarea excesivă de responsabilităților (33%) și interacțiunea cu clienți dificili (24%), se arată într-un studiu realizat de Reveal Marketing Research, care își propune să afle mai multe detalii despre manifestarea fenomenului de burnout [epuizare profesională] în rândul românilor.

Conform rezultatelor studiului, doar o treime dintre români (34%) sunt fericiți la locul de muncă, aceștia menționând că desfășoară activități care îi împlinesc personal și contribuie la o stare generală de bine.

Potrivit datelor studiului anumite grupuri demografice experimentează o mai mare împlinire în mediul lor profesional, în special femeile (37% vs. 31% bărbați), persoanele între 35-45 ani (43%), cei care au copii (43% vs. 27% dintre cei fără copii) și cei cu venituri peste 5000 RON (39%).

Majoritatea românilor (47%) se declară mulțumiți de locul lor de muncă și de nivelul de remunerație pe care îl primesc, însă fără ca această satisfacție să fie însoțită de sentimentul de împlinire.

Pe de altă parte, 19% dintre români nu sunt mulțumiți de locul lor de muncă actual, considerând că nu sunt plătiți suficient și că nivelul de stres este ridicat. Această atitudine față de locul de muncă este regăsită în special în cazul celor cu vârste cuprinse între 45-55 de ani (24%) și a celor cu venituri mici, sub 3000 RON (33%).

65% dintre români declară că au observat colegi afectați de sindromul burnout la locul de muncă

Pe de altă parte, jumătate dintre români (51%) declară că au realizat inițiative pentru minimizarea nivelului de stres la locul de muncă, în special cei cu vârste între 18-24 ani (58%) și cei cu venituri mari peste 5000 RON (57%).

În prezent, o proporție semnificativă de 65% dintre români declară că au observat colegi afectați de sindromul burnout la locul de muncă, aceștia manifestând simptome de epuizare fizică sau psihică. Acest fenomen este remarcat în mai mare măsură în rândul reprezentanților Generației Z, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (77%), persoanelor mature între 45-55 de ani (71%) și a celor cu venituri mari peste 5000 RON (71%).

Mai mult decât atât, jumătate dintre români (51%) au afirmat că au luat inițiative de-a lungul timpului pentru a minimiza nivelul de stres cu care se confruntă la locul de muncă. Acest comportament este mai des întâlnit în rândul celor cu vârste cuprinse între 18-24 ani (58%) și a celor cu venituri mari peste 5000 RON (57%).

Metodele principale de combatere a stresului la locul de muncă includ luarea concediilor de odihnă (41%), petrecerea timpului în oraș sau sesiuni de shopping (37%) și relaxarea prin ascultarea de muzică (29%).

În ceea ce privește principalele cauze ale nivelului crescut de stres în rândul angajaților, observăm că acestea includ volumul ridicat de muncă (42%), plafonarea salariului (33%), preluarea excesivă de responsabilități (33%), interacțiunea cu clienți dificili (24%) sau presiunea generată de crize financiare cauzate de fenomene precum inflația sau recesiunea (19%).

La o privire mai atentă, observăm că în cazul persoanelor între 35-55 ani volumul de muncă ridicat generează un nivel de stres mai ridicat (47%), în timp ce plafonarea salariului este o cauză mai des întâlnită în cazul bărbaților (35% vs. 30% femei), iar clienții dificili sunt mai des menționați de tinerii între 25-34 ani (30%).

Îndreptându-ne atenția către soluțiile cele mai frecvent utilizate de către angajați pentru a face față nivelului ridicat de stres sau epuizării cauzate de volumul mare de muncă, 41% dintre români își iau concediu de odihnă, 34% preferă să se relaxeze în timpul liber prin activități precum ieșiri în oraș sau shopping, 29% ascultă muzică pentru a se destinde, în timp ce 26% aleg să ia pauze mai lungi și mai dese pentru a crea un mediu de lucru mai agreabil.

22% dintre respondenți consideră că schimbarea locului de muncă ar putea fi o modalitate de a face față nivelului ridicat de stres, în timp ce 12% au menționat o creștere a consumului de substanțe precum tutunul sau alcoolul pentru a face față stresului, iar 8% au apelat la serviciile unui terapeut sau psiholog.

Sursa: www.g4media.ro

Comments

comments

Apelează