Tag Archives: salarii
Camera Deputaţilor a decis majorarea salariilor pentru mai multe categorii de personal
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 246 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 99/2016, care prevede majorări de salarii pentru mai multe categorii de personal, printre care cel din ministerele Agriculturii, Tineretului şi Sportului, Apărării şi cel al Bibliotecii Naţionale. Potrivit unui amendament adoptat de

Președintele a promulgat legea prin care se măresc salariile câtorva categorii de angajați
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative. Legea prevede că, începând cu luna iunie 2017, să fie majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul
Salariile angajatilor din privat au crescut cu 14% in T1, fata de anul trecut
Angajatii din companiile private au primit salarii cu circa 14% in primele trei luni ale acestui an, fata de primul trimestru al anului trecut, pe fondul cresterii economiei si a numarului de angajari, potrivit unei analize publicate joi de Smartree, companie de externalizare a proceselor de resurse umane. Evolutia pozitiva a economiei, de cresterea salariului

Salariile nu mai cresc de la 1 iulie 2017
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că bugetarii nu vor primi majorările salariale după calendarul avansat până acum. De la 1 ianuarie 2018, creșterea va fi de doar 25%, urmând ca de la 1 martie 2018 să fie acordată diferența. Potrivit variantei inițiale a Ministerului Muncii, primele majorări trebuiau aplicate de la 1 iulie
Grevă a magistraţilor Judecătoriei Sector 3, nemulţumiţi de salarii
Magistraţii de la Judecătoria Sector 3 Bucureşti protestează timp de două ore zilnic, începând de marţi, reclamând că salariile lor sunt mici, comparativ cu salariile magistraţilor din tribunale sau curţi de apel.Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, Daniela Stăncioi, magistraţii acestei instanţe întrerup lucrul şi nu vor intra în sălile de judecată
Companiile din IT au nevoie de 17.000 de angajaţi până la finalul anului
Peste 80% dintre companiile din domeniul IT din România planifică să îşi crească efectivele de angajaţi anul acesta, estimând că îşi vor mări echipele în medie cu 26,33%, potrivit rezultatelor unei cercetări de piaţă realizate de AIMS International România. Numărul de salariaţi din domeniul IT este estimat la peste 70.000 de angajaţi, astfel că anul
24 de orase in care angajatii au salarii mari
In cazul in care vrei sa te muti in alta tara pentru a castiga mai bine, poate un top al oraselor cu cele mai mari salarii din lume…