fbpx

Contact

Tag Archives: varsta pensionare

Ministrul Muncii a anunţat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene, a fost agreată creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat, luni, că printre principiile agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene în discuţiile de la Bruxelles, se numără creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani. De asemenea, a fost agreată şi eliminarea unor pensii speciale, iar pensia va fi calculată raportat la

pensionare la 70 de ani

Proiectul de modificare a pensiilor de serviciu a fost finalizat. Nicio pensie nu va putea depăși salariul primit în perioada activă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a finalizat proiectul de Lege privind reforma pensiilor de serviciu, prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Documentul respectă atât prevederile PNRR, cât și deciziile CCR, iar cheltuielile totale cu pensiile și indemnizațiile de serviciu se ajustează conform angajamentelor asumate. Proiectul de act normativ stabilește că nicio pensie

Crește vârsta de pensionare pentru femeile din România

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat miercuri că vârsta de pensionare se va modifica pentru femeile din România. Mai exact, femeile se vor putea pensiona la aceeași vârstă ca și bărbații, adică la 65 de ani. În prezent, femeile ies la pensie la 61 de ani. Creşterea vârstei de pensionare va avea loc gradual, până

SONDAJ: Doi din zece angajaţi români vor să muncească şi după ieşirea la pensie, iar alţi şase iau în calcul acest lucru

Şase din zece angajaţi români iau în calcul să muncească şi după ieşirea la pensie, iar doi din zece salariaţi afirmă că vor continua cu siguranţă să lucreze, chiar şi doar part-time, arată un sondaj desfăşurat de platforma de recrutare online BestJobs, potrivit căruia, dacă în ultimele 12 luni, pe fondul pandemiei, două treimi dintre

Pensia nu poate fi cumulată cu salariul; angajaţii au obligaţia ca în termen de 30 de zile de intrarea în vigoare a legii să opteze

Pensia nu poate fi cumulată cu salariul, iar angajaţii din sectorul public care sunt şi în pensie au obligaţia ca în termen de 30 de zile de intrarea în vigoare a legii să opteze, fie îşi continuă activitatea până la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, sau se suspendă contractul de serviciu şi intră în

Codul muncii

Patronatul Concorida vrea răspunsuri: Asociaţia cere Guvernului clarificarea condiţiilor privind prelungirea vârstei de pensionare

Aociaţia patronală Concordia solicită Executivului clarificarea termenilor şi condiţiilor prelungirii aplicabile după vârsta de pensionare, cu acordul clar al angajatorului, înainte de adoptarea legii, pentru a asigura predictibilitate şi echitate pieţei muncii din România. Proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul în mediul public, binevenit în intenţiile sale, are câteva prevederi neclare ce ridică

Se lucrează la un proiect pentru ca persoanele să poată lucra, la cerere, până la vârsta de 70 de ani

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, miercuri, există un proiect care prevede posibilitatea angajaților să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani, dar a apreciat că România nu este pregătită pentru acest lucru. „În momentul de față nu cred că România este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani. Însă, cred

Se modifică vârsta de pensionare. Care este categoria vizată. Legea, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite. Actul normativ amendează dispoziţii ale Legii 263/2010, propunându-se acordarea unei perioade suplimentare la vechimea în muncă, de patru luni, pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, reducerea vârstei standard

Apelează