Hărțuirea sexuală la locul de muncă este condamnată la nivel internațional ca fiind discriminare legată de gen și o încălcare a drepturilor omului, iar peste 75 de țări au adoptat o legislație care o interzice. În mod evident, acest tip de hărțuire care se manifestă la locul de muncă scade productivitatea și satisfacția angajaților. Cu toate acestea, rămâne omniprezentă și nici legislația, nici stimulentele pieței nu au reușit să o elimine. Politicile puternice la locul de muncă care interzic hărțuirea sexuală, formarea la locul de muncă și un proces de reclamații care protejează angajații de represalii par să ofere cele mai promițătoare aspecte în reducerea acestei modalități de hărțuire.

Legislația variază în funcție de țară și include măsuri de protecție împotriva hărțuirii sexuale la locul de muncă, atât în ​​aria dreptului civil, cât și în cea a dreptului penal.

La fel ca angajații expuși riscului de rănire sau deces, cei expuși riscului de hărțuire sexuală primesc o primă salarială. Organizațiile au interzis hărțuirea sexuală și au stabilit proceduri.

Hărțuirea sexuală este dificil de definit, măsurat și monitorizat, această pe de-o parte, iar pe de altă parte, este subraportată, ceea ce reduce eficacitatea legislației și a politicilor la locul de muncă care o interzic, deoarece aceste politici depind de raportare pentru a descuraja hărțuirea. Angajații care raportează hărțuire sexuală pot fi, din nefericire, supuși represaliilor. Femeile se confruntă cu un risc mai mare de hărțuire sexuală decât bărbații. Hărțuirea sexuală este costisitoare pentru victimele sale și pentru organizațiile în care are loc.

Două puncte sunt evidente. În primul rând, hărțuirea sexuală, în special a femeilor, este obișnuită. De exemplu, pe baza sondajelor din 11 țări din nordul Europei, 30-50% dintre femei și aproximativ 10% dintre bărbați s-au confruntat cu hărțuire sexuală la locul de muncă.

În al doilea rând, ratele hărțuirii sexuale variază foarte mult. Un sondaj național asupra femeilor din Austria a constatat că 81% au fost hărțuite sexual, în timp ce un sondaj național asupra femeilor din Suedia a constatat că doar 2% au fost hărțuite.

Diferențele dintre țări pot reflectă diferențe culturale în ceea ce privește comportamentele percepute că hărțuire sexuală, dar o mare parte din variație se datorează probabil diferențelor în metodologia anchetei, populațiile eșantionate și perioada de timp acoperită. De exemplu, un alt sondaj național asupra femeilor din Suedia a constatat că 17% au fost hărțuite. Cele două studii au folosit metodologii diferite, rată de 17% bazată pe un chestionar privind experiențele comportamentale enumerand un număr de comportamente și rată de 2% bazată pe o singură întrebare dacă respondentul a fost hărțuit sexual. Victimele cu mai multe șanse de a fi hărțuite sunt de regulă mai tinere, care dețîn locuri de muncă poziționate în partea de jos a ierarhiei, lucreză mai ales cu și sunt supravegheate de membri de sex opus și, pentru victimele de sex feminin, lucrează în ocupații dominate de bărbați. Populațiile vulnerabile, cum ar fi lucrătorii migranți, sunt în special supuse agresiunii sexuale și altor forme de abuz și violență. Hărțuirea sexuală a femeilor este deosebit de mare în armată.

Legislație
Un studiu global al legilor din 100 de țări care protejează femeile împotriva violenței a constatat că 78 au legi care reglementează hărțuirea sexuală la locul de muncă. În toate regiunile, cu excepția Orientului Mijlociu și Africii de Nord, majoritatea țărilor au astfel de legi, inclusiv toate țările OCDE cu venituri mari, cu excepția Japoniei și 21 din cele 26 de țări din Africa Subsahariană. În schimb, doar Algeria și Marocul dintre cele 10 economii din Orientul Mijlociu și Africa de Nord au legi împotriva hărțuirii sexuale la locul de muncă.

În funcție de țară, hărțuirea sexuală poate fi acoperită de o serie de principii legale: că discriminare la locul de muncă pe bază de sex, protecția legislației muncii împotriva concedierilor abuzive, legislația drepturilor omului, legile privind sănătatea și securitatea care cer asigurarea unui loc de muncă în siguranță. mediu, în temeiul dreptului penal (în special în cazul agresiunii sexuale), că delict (un act intenționat pentru care instanțele pot acordă despăgubiri) și în temeiul dreptului contractual (cum ar fi încălcarea contractului împotriva concedierii abuzive).

Deciziile date în proceduri judiciare au fost esențiale în definirea comportamentelor de hărțuire sexuală și în atribuirea răspunderii și a remediilor. În SUA, hărțuirea sexuală este reglementată de legea privind discriminarea în muncă că formă de discriminare pe bază de sex. Tradiția juridică din Europa, deși recunoaște și hărțuirea sexuală drept discriminare în muncă, a subliniat prejudiciul cauzat de hărțuirea sexuală asupra demnității bărbaților și femeilor la locul de muncă.

În România peste 40% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă cel puţin o dată de-a lungul carierei, însă patru din cinci persoane, majoritatea celor care spun că s-au simţit hărţuiţi sexual la job sunt femei (86%), iar 56% susţîn că au trecut printr-o astfel de situaţie de cel puţîn trei ori, în timp ce aproximativ 12% spun că li se întâmplă constant.

Articolul 223 din Codul Penal definește hărțuirea sexuală drept pretinderea de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau a unei relații similare, în mod repetat. Infracțiunea este caracterizată, de asemenea, de intimidarea victimei sau de punerea ei într-o situație umilitoare. Pedeapsa prevăzută pentru hărțuirea sexuală este închisoarea cuprinsă între 3 luni și un an sau amendă. Pentru acțiunea penală, este nevoie de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În privința hărțuirii morale, ansamblul asimilat acesteia este definit de Codul Penal drept hărțuiri contra libertății persoanei și constă, printre alte drepturi încălcate, în supravegherea locului de muncă a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim sau în efectuarea de apeluri telefonice care pot cauza temeri.

La fel că hărțuirea sexuală, și această formă de abuz este sancționabilă penal, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. De asemenea, Codul Muncii, la capitolul 8, prevede că relațiile de muncă trebuie să se bazeze pe principiul consensualității și al bunei-credințe.

Sursa: www.wall-street.ro

Comments

comments