fbpx

Contact

Topul salariilor din Uniunea Europeană. Românii şi bulgarii, la coada clasamentului. Unde se câștigă cel mai bine?

Românii şi bulgarii rămân şi anul acesta la coada clasamentului când vine vorba despre salariul minim pe economie. Un studiu recent arată că există o prăpastie, la propriu, între veniturile minime în ţările din Uniunea Europeană.

Cele mai mici salarii sunt în Bulgaria, Letonia şi România. Bulgaria – 312 euro, Letonia – 430 euro şi România – 466 euro. Chiar şi cu majorările de 20% făcute de autorităţile de la Sofia, cele mai mari din blocul comunitar, bulgarii rămân pe ultimul loc.

La mii de euro distanţă, la propriu, sunt luxemburghezii. 2142 de euro este salariul minim. Este, de altfel, cel mai mare din lume. Regatul Unit şi Irlanda sunt următoarele două ţări unde venitul minim este “generos”. UK 1760 euro, Irlanda 1707 euro. Alte şapte ţări din Uniunea Europeană au salarii minime de peste 1500 de euro, în timp ce 14 au sub 1000 de euro.

Şase din cele 28 de state membre ale Uniunii nu au salariu minim. Vorbim de Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia. În aceste ţări salariul mediu este între 2500 şi 3000 de euro.

Sursa: www.a1.ro

Comments

comments

Apelează