Trei sferturi dintre angajaţi nu mai vor să muncească de acasă. Ce probleme de sănătate au apărut
Trei sferturi dintre angajaţi au declarat că nu mai vor să muncească de acasă, susţinând că după patru luni în care n-au mai ajuns la serviciu deja au apărut probleme de sănătate.
74% dintre românii din mediul urban declară că vor o pauză de la mediul online şi vor o conexiune directă, nemijlocită de tehnologie, cu alte persoane (familie, prieteni, apropiaţi), arată studiul unei companii de specialitate.
Mai mult, 56% declară că doresc să se relaxeze într-o altă manieră decât în faţa device-urilor, 34% simt că sunt distraşi de mediul online, iar 31% au experimentat anumite efecte negative ale desfăşurării activitaţii preponderent online (cum ar fi, de exemplu, tulburări de vedere, dureri de spate). Atunci când iau o pauza de la mediul online, românii din mediul urban petrec timp în natură (68%), alături de familie (67%) sau investesc timp în dezvoltarea personală (39%).
Cu toate acestea, tehnologia a fost şi rămâne încă de mare ajutor oamenilor în perioada pandemiei. Mediul online a devenit, într-o măsură mai mare decât era deja, un mediator care i-a ajutat pe oameni să menţină contactul cu cei dragi, colegi sau prieteni, să nu resimtă atât de acut lipsa interacţiunii fizice cu aceştia şi să continue să se simtă parte a unei comunităţi.
De asemenea, participanţii la comunitatea de cercetare calitativă online au mărturisit că privarea de tehnologie în această perioadă de pandemie i-ar fi făcut să se simtă singuri, deprimaţi, plictisiţi, stresaţi şi anxioşi. În mod firesc, a crescut şi gradul de utilizare a principalelor platforme de interacţiune şi conţinut online comparativ cu perioada de dinainte de pandemie.
48% dintre românii din mediul urban declarau, în mai 2020, că folosesc mai mult decât anul trecut aplicaţia WhatsApp. Tendinţa se verifică şi pentru Facebook (33% au spus, în luna mai a anului curent, că folosesc mai mult decât anul trecut platforma de social media), Google (în luna mai 2020, 34% spun că utilizează mai mult versus anul trecut) şi YouTube (33% utilizează mai mult comparativ cu anul trecut).
“În perioada pandemiei, mediul digital a reprezentat un colac de salvare pentru o bună parte dintre românii din mediul urban, ajutându-i să îi ţină aproape pe cei dragi şi, de asemenea, să se menţină ancoraţi în realitatea cotidiană. Cu toate acestea, în ultima perioadă, oamenii au început din ce în ce mai mult să-şi exprime dorinţa de a reveni la rutina de dinainte de pandemie, la simplele plimbări în aer liber, drumul către birou şi ieşirile cu prietenii pentru a limita timpul petrecut în faţa ecranelor”, afirmă Denisa Apreutesei, Qualitive Research Director, iSense Solutions.
Chiar dacă aproape 3 sferturi dintre românii conectaţi la internet îşi doresc să ia o pauză de la online, românii cu care am discutat în comunitatea de cercetare calitativă online ne-au spus că aleg să rămână conectaţi la anumite device-uri pentru a avea garanţia că sunt mereu la curent cu ultimele noutăţi. Au fost menţionate în top preferinţe telefoanele şi ceasurile inteligente, utilizarea lor fiind considerată o parte a rutinei lor zilnice.
Datele prezentate sunt parte a unui studiu mixt, calitativ-cantitativ, realizat de către compania de cercetare de piaţă iSense Solutions. Cercetarea calitativă a fost realizată în decursul lunilor martie – iunie 2020, în comunitatea online iSense Modern Consumers, comunitate ce cuprinde 50 de persoane cu vârsta între 18 şi 55 de ani, din mediul urban.
Cercetarea cantitativă a fost realizată pe un eşantion de 1007 persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, prin metodologia computer-assisted web interviews, în lunia mai 2020 şi este reprezentativă la nivel urban, cu un grad de eroare +-3%.
Sursa: www.adevarul.ro