fbpx

Contact

Veniturile românilor au fost în medie de 1.889 lei de persoană în T3/2019, în creştere cu 10% faţă de 2018

Veniturile românilor au fost în medie de 1.889 lei de persoană în trimestrul al treilea din 2019, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Media cheltuielilor unui român a fost de 1.630 lei perioada iunie-august 2019, mai mari cu 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Veniturile băneşti au fost în medie de 1.775 lei pe persoană, iar restul de 114 lei a reprezentat venituri în natură. Venitul mediu al unei gospodării româneşti a fost în T3 2019 de 4.872 de lei net. Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (69,5% din veniturile totale ale gospodăriilor). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale cu 18,2%, dar şi veniturile din agricultură: -2,3. Veniturile în natură au reprezentat circa 6,0% din veniturile totale medii ale unei gospodării, în principal, aceste venituri fiind contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii.

Mediul de rezidenţă al populaţiei influenţează diferenţele de nivel de venituri, dar mai ales de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural, mai notează INS.

Principalele modalităţi de cheltuire a veniturilor sunt achiziţia de bunuri alimentare şi de bunuri nealimentare. De asemenea, cheltuielile românilor au mai fost reprezentate de transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei – hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.

Cheltuielile pentru investiţii în construcţia de locuinţe sau cumpărarea de locuinţe şi terenuri, ori cumpărarea de acţiuni au avut o pondere redusă – doar 0,7% în cheltuielile totale ale gospodăriilor.

Sursa: www.businessmagazin.ro

Comments

comments

Apelează