fbpx

Contact

Zile libere surpriză pentru angajați. O nouă strategie a companiilor arată direcția spre care se îndreaptă piața muncii

Un nou trend a apărut pe piața muncii – ziua liberă acordată spontan, un concept prin care companiile încearcă să stabilească o relație mai flexibilă cu angajații și să îi recompenseze pentru munca excesivă din anul pandemiei. Companii din întreaga lume au început să aplice strategia surprizei zilei libere.

Spre exemplu, o companie din Georgia, SUA, și-a întrebat angajații cum au văzut ultimul an de muncă. Pentru majoritatea a fost unul greu, cu stres și presiune, a rezultat din sondaj. În aceste condiții, compania a ales două zile de vineri – una în aprilie și alta în iulie – ca zile libere suplimentare pentru toți angajații.

Este o abordare nouă prin care companiile arată că sunt preocupate de bunăstarea și de sănătatea angajaților, pe fondul stresului cauzat de anul de pandemie. Oricât de bine intenționate sunt aceste planuri, ele nu pot însă să vizeze mai mult de o zi sau o săptămână, iar timpul ar putea fi considerat prea puțin pentru a reduce gradul de epuizare și pentru a rezolva problemele de suprasolicitare. Pot însă să creeze un precedent pentru un viitor pe piața muncii axat mai mult pe gradul de sănătate emoțională a angajaților, scrie BBC. În ultimele luni, mai multe companii mari sau mici au recurs la strategii similare. În aprilie, LinkedIn a oferit tuturor celor 16.000 de angajați o săptămână liberă.

Lisa Finnegan, vicepreședinte al departamentului de resurse umane al companiei, a spus că după începerea pandemiei a trimis angajaților chestionare trimestriale, inclusiv cu întrebări despre modul în care făceau față situației.

„Am constatat că nivelul de bunăstare era în tendință de scădere. Oamenii lucrau mai multe ore, nu își mai luau concediu și se gândeau doar cum să treacă cu bine peste acea perioadă. Aveam o organizație de succes, productivă, dar știam că angajații noștri sunt epuizați”, a povestit ea.

A fost momentul în care compania a creat strategia cu „momente de surpriză și încântare”. Din când în când, angajații erau surprinși cu o zi de vineri liberă. Ideea a fost bine primită, iar sondajele au indicat o îmbunătățire a stării angajaților.

Elementul surpriză poate fi valoros pentru muncitori, spune Jamie Gruman, profesor de comportament organizațional la Universitatea din Ontario: „Este ceva neașteptat, deoarece compania nu trebuie să facă acest lucru și, făcând asta arată că îi pasă. Dacă oamenii văd că astfel de lucruri se întâmplă în mod spontan, aceasta arată că firma e receptivă la nevoile lor.”

Aceste gesturi ar putea duce la o relație de muncă mai sănătoasă pe termen lung între angajator și angajat, cel puțin în ceea ce privește întreținerea bunăstării. Gruman spune că aceste zile libere ar putea fi primii pași către noi politici de piața muncii, cu orare de lucru mai flexibile.

Timpul liber neplanificat nu are însă mereu efectele pozitive așteptate
Unii angajați pot fi luați prin surprindere mai puțin plăcut de zilele libere primite brusc.

Samantha Ettus, autorul unui ghid privind echilibrul între viața profesională și viața privată, spune că această veste primită din scurt poate provoca chiar și un stres nejustificat al angajaților care sunt părinți, de exemplu, și care nu își pot planifica spontan ce să facă în acel timp liber. Mai degrabă, surpriza timpului liber este mai bine primită de persoanele singure care au un stil de viață spontan.

Apoi, sunt angajații care nu pot să renunțe la sarcini urgente sau care au întâlniri importante planificate cu clienții, așa cum sunt cei care lucrează în vânzări.

Așadar, sunt și situații în care o vacanță surpriză, în loc să reducă stresul, s-ar putea să îl accentueze. Revenind la exemplul companiei Linkedin, angajații au primit cu bucurie vestea zilelor libere, dar au sugerat dacă ar fi informați din timp, pentru a-și putea face planuri și pentru a folosi acel timp mai eficient.

Numeroase studii arată un fapt simplu: a te îndepărta de locul de muncă o perioadă îmbunătățește capacitatea de a răspunde la stresul provocat de sarcinile de lucru. Totodată, folosit pentru a te deconecta complet, timpul liber te face mai creativ și asta duce la o productivitate a muncii crescută.

Iar strategia aceasta chiar funcționează, spune Jamie Gruman, care avertizează însă că angajații trebuie să fie convinși că aceste beneficii nu se vor întoarce împotriva lor, în sensul de a se simți presați să muncească mai mult pentru a primi zilele libere în plus,

„Angajații trebuie să fie convinși că managerilor companiei le pasă de ei, altfel se pot simți presați și manipulați”, afirmă Gruman.

Acesta este doar începutul unei schimbări pe piața muncii, unde companiile din întreaga lume se confruntă cu problema angajaților epuizați.

Sursa: www.digi24.ro

Comments

comments

Apelează