Monthly Archives: August 2019
SONDAJ: Unul din patru angajaţi se descurcă greu cu cât câştigă şi împrumută bani în fiecare lună până la următorul salariu
Peste un sfert dintre angajaţi recunosc că nu le ajung banii din salariu de la o lună la alta şi, prin urmare, nu doar că nu reuşesc să economisească nimic, ba chiar trebuie să se împrumute mai mereu de la familie sau prieteni până la următorul salariu pentru a se putea descurca, arată datele unui
Angajaţii români din sectorul bancar, pe penultimul loc în regiune în privinţa salariilor, cu 718 euro pe lună – analiză
Angajaţii români din sectorul bancar se află pe penultimul loc în regiune în privinţa salariilor, cu o medie de 718 euro, depăşindu-i doar pe cei din Bulgaria, conform comparatorului salarial Paylab, lansat de eJobs. “Au fost, ani la rând, printre cei mai bine plătiţi angajaţi din economie, însă acum, la nivel regional, angajaţii din banking
Teodorovici: Mergem mai departe cu impozitarea pensiilor speciale
Ministerul Finanţelor nu a renunțat la intenţia de a impozita pensiile speciale, chiar dacă măsura nu a fost prevăzută în actualul pachet legislativ ce însoţeşte rectificarea bugetară, care a fost pus în dezbatere publică marţi, a declarat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici. „În acest sens există şi două iniţiative parlamentare. Vom merge mai departe”, a spus
Topul celor mai rare și bine plătite joburi din România. Cum poți câștiga mai mult decât o persoană cu studii superioare
Potrivit Smartree, în topul meseriilor rare, unde este necesară diploma de studii superioare, se află cele de inginer topograf, inginer tehnician de aparatură medicală, monitor studii clinice, inginer geodez și actuar. Conform sursei mai sus citate, remunerația inginerilor specializați în topografie, geodezie și aparatură medicală poate să înceapă de la 2.500 lei net/lună, actuarii pot
Curs de legislația muncii
Despre curs Curs intensiv, de 2 zile, care abordează problematica relației individuale de muncă, urmărind să scoată în evidență modalitățile de interpretare a textelor de lege, avantajele și dezavantajele ce intervin odata cu noile reglementari și modul în care reglementările legale pot fi transpuse în practică, ținând cont de interesele angajatorului, dar și de limitele impuse de
Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iunie cu 15,5%
Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iunie, nominal, cu 15,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 3.142 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 11,2%, potrivit datelor transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În mai, câştigul salarial mediu nominal net a fost
Se anunță concedieri la stat. Ce posturi se reduc
Încep concedierile la stat! Potrivit proiectului de ordonanță de urgență publicat marţi dimineață de Ministerul Finanțelor Publice, în unele ministere și instituții subordonate vor fi dați afară 50% dintre secretarii și subsecretarii de stat, dar și angajații acestora. Actul normativ propune diminuarea numărului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat și asimilaților
Comisia Europeană | Directivă privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților
Joi, 1 august 2019, a intrat în vigoare directiva UE privind echilibrul între viaţa personală şi viaţa privată, care prevede noi drepturi pentru părinţi şi îngrijitori, parte din Pilonul European al Drepturilor Sociale, informează Comisia Europeană. Acesta stabilește o serie de reguli noi privind concediul de creștere a copilului, concediul de paternitate și situaţilor îngrijitorilor,