fbpx

Contact

Monthly Archives: August 2020

ANOFM: 3,27 % rata şomajului în luna iulie; numărul şomerilor a crescut cu 23.272 faţă de luna precedentă

Rata şomajului în luna iulie a fost de 3,27%, numărul şomerilor crescând cu 23.272 faţă de luna precedentă, anunţă ANOFM. Cei mai numeroşi sunt şomerii din categoria de vârstă 40-49 de ani. ”La sfârşitul lunii iulie 2020, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,27%, mai mare cu 0,27 pp decât cea din

DECIZIE Dispare un aviz la angajarea lucrătorilor din Republica Moldova, Serbia și Ucraina

După dezbateri de peste doi ani și reveniri asupra deciziei, condiţia obţinerii avizului de angajare pentru lucrătorii transfrontalieri din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, angajaţi temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, a fost eliminată de către Parlament prin adoptarea unui proiect de lege. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai

Stare de urgență

Angajaţii din HoReCa vor protesta azi în faţa restaurantelor şi a teraselor unde lucrează

Angajaţii din HoReCa protestează miercuri, între orele 17.00 și 18.00, în faţa restaurantelor şi a teraselor unde lucrează, pentru a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor aproximativ 400.000 de persoane care muncesc în această industrie. “Ignoranţa autorităţilor este pe cale să ruineze una dintre cele mai importante industrii ale României! Dacă lucrezi în

Oficial: Salariul minim, corelat cu „coşul minim pentru un trai decent”. Un singur adult are nevoie de 2.600 lei pe lună

Legea nr. 174/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar a intrat în vigoare în 17 august, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial în 14 august. Astfel, din 2021, salariul minim se va calcula, în principal, în baza coşului minim de consum

Statistică: Numărul de locuri de muncă vacante a scăzut cu aproape 38% în T2/2020 faţă de T2/2019

Numărul de locuri de muncă vacante a fost de 34.164 în trimestrul al doilea al anului 2020, în scădere cu peste 20.800 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (-37,8%), conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu acelaşi trimestru din 2017, numărul de locuri de muncă vacante a scăzut cu aproape

România – statul din UE cu cea mai mică pondere de angajați care au trecut la telemuncă în pandemie. Cei mai căutați candidați pentru joburile remote

România este statul din UE cu cea mai mică pondere de angajați care au trecut la telemuncă, ca urmare a riscului generat de COVID-19, fiind singurul stat membru UE cu un procent sub 20% al salariaților care au muncit de acasă, în pandemie. La nivel european, aproape 4 din 10 angajați (37%) au început să

PwC CEO Survey: Patru din cinci directori generali se aşteaptă ca munca de la distanţă să continue pe termen lung. Doar 30% spun că avansul economic se va îmbunătăţi în anul următor

Patru din cinci directori generali se aşteaptă ca munca de la distanţă în companiile lor să continue pe termen lung şi doar 30% spun că avansul economic se va îmbunătăţi în anul următor, relevă raportul CEO Panel Survey realizat de PwC. ”Patru din cinci directori generali se aşteaptă ca munca de la distanţă în companiile

Inspecția Muncii: Jumătate dintre angajatorii controlați în scopul verificării respectării prevederilor legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 au fost sancționați de inspectorii de muncă

Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în săptămâna 10 – 15 august 2020, acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 3.905.600 de lei, din care 3.546.600 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost depistate

Apelează