fbpx

Contact

Monthly Archives: April 2022

avocat dreptul muncii contract colectiv de munca CCM

Sindicaliştii de la TMK Artrom vor protesta în faţa Guvernului faţă de blocarea conturilor companiei

Sindicaliştii de la TMK Artrom, de la unităţile din Slatina şi Reşiţa, anunţă că vor protesta joi, 7 aprilie, în faţa sediului Guvernului României, solicitând ridicarea unor restricţii impuse companiei în contextul sancţiunilor împotriva Rusiei, astfel încât să poată fi livrată marfa către clienţi şi să poată fi folosiţi banii din conturi. Potrivit preşedintelui Sindicatului

Creșteri de salarii mult sub inflație, în 2022. Una din trei companii anunță că își va lăsa angajații să aleagă dacă stau acasă sau vin la muncă

Companiile din România intenționează crească salariile cu un procent mult sub creșterea anunațată a prețurilor, reiese dintr-o studiu realizat de Mercer Marsh Benefits în România. În schimb, circa 30% dintre angajatori au de gând să își lase angajații să decidă singuri dacă vin la birou sau continuă să lucreze de acasă. Companiile din România intenționează

Sindicaliştii TAROM protestează în aprilie; printre nemulţumiri – lipsa unei grile de salarizare şi personal insuficient

Sindicaliştii TAROM protestează pe toată perioada lunii aprilie nemulţumiţi, printre altele, de lipsa unei grile de salarizare şi de faptul că personalul este insuficient. “Sindicatul Unit TAROM (SUT) reprezentat prin Narcis Pascu în calitate de Preşedinte, recunoscând situaţia economică prin care trece SC TAROM SA ca urmare a pandemiei Covid 19 şi conflictului din Ucraina,

Activitatea românilor cu PFA va fi recunoscută drept vechime în muncă. Legea merge la Klaus Iohannis pentru promulgare

Activitatea celor care au PFA va fi recunoscută drept vechime în muncă: proiectul care prevede acest lucru a trecut astăzi de Camera Deputaților – for decizional. Legea merge acum spre promulgare la șeful statului. Potrivit proiectului, va fi considerată vechime în muncă și vechime în specialitate perioada în care Persoana Fizică Autorizată (PFA) a avut

pensionare la 70 de ani

Lege promulgată. Casele teritoriale de pensii vor informa și angajatorul cu privire la decizia de pensionare a unui angajat

Casele teritoriale de pensii vor fi obligate să informeze angajatorul în privinţa deciziei de pensionare a angajatului. În prezent, decizia este comunicată doar persoanei care formulează cererea de pensionare. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care casele teritoriale

“Marea demisie” se conturează la nivel global în rândul angajaților

În ultimul an, un număr record de americani și-au părăsit locurile de muncă, fiind vorba despre un vârf de 4,4 milioane de americani aflați în această situație în luna februarie a acestui an. Acest lucru a acționat pe principiul “bulgărelui de zăpadă” și în alte țări, făcând mulți angajați din numeroase țări să le urmeze

Apelează