fbpx

Contact

Monthly Archives: February 2024

Premierul se întâlnește cu sindicaliștii din sănătate, care pregătesc o grevă generală

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) va participa la negocierile cu reprezentanţii Guvernului, anunţate luni, la ora 15:00, la Palatul Victoria, şi consideră că punctul minim de pornire în aceste discuţii îl reprezintă „o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024”. Potrivit unui comunicat al FSRR, la aceste negocieri

Numărul joburilor remote, în scădere

Peste 26.000 de locuri de muncă au fost ofertate în ianuarie, iar, dintre acestea, doar circa 5% au fost remote, la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut. Din cele peste 1.200 de locuri de muncă remote deschise în luna ianuarie, jumătate au fost postate de angajatorii din sectorul call-center / BPO. Un sfert

Rata șomajului în UE rămâne constantă

Rata șomajului s-a menținut la 5,9% în UE și la 6,4% în zona euro, în decembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Cu o rată a șomajului de 5,4% în decembrie, România se situează printre statele membre UE cu un nivel redus al șomajului, scrie Agerpres. În

Apelează