fbpx

Contact

Program de peste 47 de milioane de euro pentru sprijinirea tinerilor inactivi să intre pe piaţa muncii

Proiectul noncompetitiv INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare, prin care se vor aloca peste 47 de milioane de euro din fonduri europene pentru sprijinirea tinerilor inactivi să intre pe piaţa muncii, a fost aprobat de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), anunţă Ministerul Muncii. Sunt vizaţi în special tinerii cu nivel scăzut de competenţe şi care au dificultăţi în a se integra social.

„Proiectul vizează creşterea numărului de tineri inactivi NEETs (Not in Education, Employment or Trening) înregistraţi la Serviciul Public de Ocupare (SPO), precum şi identificarea altor cel puţin 200.000 tineri NEETs inactivi, cu vârsta între 16-24 neînregistraţi la SPO”, informează Ministerul Muncii.

Categoria NEETs include tineri care nu au reuşit să se integreze pe piaţa muncii din diverse motive – lipsa oportunităţilor de ocupare, lipsa competenţelor cerute pe piaţa muncii – şi care nu sunt cuprinşi în programe de educaţie sau formare.

În cadrul proiectului, sunt vizaţi în special tinerii cu nivel scăzut de competenţe şi care au dificultăţi în a se integra social. Din totalul celor care vor fi identificaţi, cel puţin 160.000 vor fi întegistraţi la SPO şi vor beneficia de informare şi consiliere profesională, inclusiv de profilare, iar după această etapă vor fi îndrumaţi către măsura activă de care au nevoie sau către alte servicii (Prgramul Naţional Şansa a doua – Ministerul Educatiei, servicii de asistenţă socială).

Identificarea tinerilor NEETs inactivi este necesară întrucât majoritatea nu are acces la informaţii şi nici nu ştie să le caute, susţine sursa citată.

„În prezent, ei nu vin din proprie iniţiativă către SPO, în vederea înregistrării, însă experienţa proiectelor deja derulate arată că apropierea de ei este fundamentală pentru atragerea lor în orice programe viitoare, întrucât anulează şi blocajul generat de mijloacele financiare reduse sau inexistente pentru mulţi dintre ei, necesare pentru a ajunge la SPO”, explică Ministerul Muncii.

De asemenea, proiectul încurajează şi implicarea partenerilor sociali – patronate şi sindicate -, astfel încât oferta de pachete de măsuri active personalizate să se concretizeze în ocuparea unui loc de muncă.

Proiectul are o durată de implementare de 48 luni şi un buget de 47.474.754,5 de euro.

Sursa: news.ro

Comments

comments

Apelează