Numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut, luni, cu peste 55.000
Numărul contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgenţă a ajuns, luni, la 578.789, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Astfel, numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut luni cu 55.920 faţă de cifra înregistrată vineri, de 634.709 contracte de muncă suspendate.
Din cele 578.789 de contracte de muncă suspendate anunţate luni, un număr de 154.639 erau din Industria prelucrătoare, 96.995 erau din Comerţul cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 96.218 erau din Hoteluri şi restaurante.
Pe de altă parte, numărul contractelor de muncă încetate de la instituirea stării de urgenţă şi până luni era de 374.183, dintre care 66.992 de contracte încetate erau din Comerţul cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 65.706 din Industria prelucrătoare, iar 54.226 din Construcţii.
Sursa: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale