fbpx

Contact

Amenzi de 837.400 de lei, aplicate de Inspecţia Muncii în perioada 4 – 9 ianuarie

Codul muncii

Inspectorii de muncă au desfăşurat, în perioada 4 – 9 ianuarie, acţiuni de control în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 837.400 de lei, din care 759.900 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Inspectia Muncii informeaza ca au fost depistate 30 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată şi au fost aplicate 462 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse 1.197 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Totodată, acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 4 – 9 ianuarie 2021, au avut ca rezultat aplicarea a 228 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 77.500 lei.

Din 575 de angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 145 şi s-au dispus 288 de măsuri de remediere a neconformităţilor.

Întrucât, în perioada următoare, se vor înregistra fenomene meteorologice severe şi valori de temperatură foarte scăzute, inspectorii de muncă vor verifica şi respectarea măsurilor prevăzute de OUG nr. 99/2000 privind protecţia lucrătorilor în perioadele cu temperaturi extreme.

Sursa: Inspectia Muncii

Comments

comments

Apelează