”Relaxarea restricţiilor din pandemie, pe fondul vaccinării şi scăderii semnificative a numărului cazurilor de îmbolnăvire, a adus un optimism rezervat în sectorul economic. Potrivit unui barometru realizat de Frames la comanda Best Smart Consulting, piaţa muncii nu se va deschide cel puţin până la toamnă, mare majoritate a investitorilor aşteptând ca veştile bune privind evoluţia pandemiei să se confirme”, arată compania.
57% dintre managerii chestionaţi în cadrul Barometrului privind piaţa muncii în contextul crizei COVID afirmă că vor relua angajările la toamnă, iar 32% abia în 2022. Numai 9% spun că vor face angajări în următoarele 3-5 luni.
Întrebaţi care sunt provocările care influenţează piaţa muncii, în prezent, cei mai mulţi dintre investitori (61%) au indicat incertitudinea provocată de dinamica pandemiei COVID, mare parte indicând efectele negative ale unui eventual val 4 de infectări.
”Optimismul rezervat al managerilor indică faptul că au invăţat lecţiile crizei. Mulţi dintre ei şi-au restructurat afacerile, şi-au optimizat costurile, schemele de personal, iar proiectele de dezvoltare sunt construite în paşi mult mai prevăzători decât în trecut”, afirmă Ligia Neacşu, managerul Best Smart Consulting.
21% spun că nu sunt încă pregătiţi să facă angajări pentru că activitatea firmei este încă afectată de criză, 16% afirmă că nu găsesc angajaţii potriviţi, iar 7% spun că şi-au restructurat activitatea în aşa fel încât nu mai au nevoie de personal suplimentar.
”Reluarea business-ului la capacitate maximă va interveni treptat, în funcţie de dinamica crizei sanitare, de semnalele privind reluarea consumului şi de evoluţia generală economică, de la dezgheţarea relaţiilor de afaceri la dinamica inflaţiei şi a cursului valutar”, a mai declarat specialistul.
Barometrul Frames & Best Smart Consulting a mai atins şi subiectul dinamicii salariale în contextul crizei.
Întrebaţi dacă vor creşte salariile în 2021, 68% dintre cei chestionaţi au indicat răspunsul ”Nu” şi numai 12% au răspuns afirmativ. Restul au evitat să răspundă.
Dintre cei care vor să crească salariile, cei mai mulţi (54%) au indicat o majorare între 3-10%.
”În contexul crizei economice semnificative prin care trece economia reală, problema salariilor rămâne un subiect sensibil. Salariile au crescut şi vor creşte, cel mai probabil, în sectoarele care au înregistrat performanţe optime în pandemie, de la business-urile care au legătură cu sectorul medical, IT, retailul alimentar şi construcţii & materiale de profil. În rest, angajaţii vor trebui să se mulţumească cel mult cu prime ocazionale sau cu creşteri punctuale, în funcţie de inflaţie şi de performanţa înregistrată în următoarele trimestre”, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit estimărilor specialiştilor, nu este exclus să existe şi tăieri de salarii în domeniile grav afectate de pandemie şi a căror revenire nu este aşteptată decât cel mai probabil în trimestrul 2 2022.
De asemenea, 47% dintre managerii chestionaţi au indicat pregătirea profesională drept principal criteriu de angajare. 39% au bifat experienţa candidaţilor, 27% sunt interesaţi de salariul cerut, restul răspunsurilor fiind cu referire la diverse alte aspecte, de la disponibilitatea la program prelungit, munca de acasă, transport etc.
”Tot mai multe companii caută oameni cu experienţă şi sunt dispuse să plătească salarii pe măsură pentru a-şi asigura angajaţi cu o pregătire profesională solidă. Vremea celor şcoliţi la locul de muncă a trecut, iar firmele, confruntate cu provocări economice tot mai puternice, caută să-şi asigure o forţă de muncă capabilă să gestioneze orice situaţie”, arată concluziile barometrului.
În aceste condiţii, pentru cei care vor să se angajeze în perioada următoare, devine esenţial să se specializeze, să urmeze cursuri de pregătire, să îşi extindă expertiza.
”Digitalizarea accelerată de criza COVID a schimbat mult economia românească, piaţa muncii în general. Tot mai multe companii sunt dispuse să lucreze remote, să îşi optimizeze schemele de personal astfel încât cursa pentru un loc de muncă bine plătit va fi din ce în ce mai strânsă. Vestea bună este că, în pachetele de angajare au reînceput să apară şi cursurile de specializare continuă”, a declarat Ligia Neacşu.
Barometrul efectuat de compania de consultanţă Frames, la comanda Best Smart Consulting, a fost realizat în perioada 27-30 mai 2021, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc. La barometru au răspuns, în total, 1763 de persoane.
Profilul respondenţilor a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare, 58% bărbaţi şi 42% femei, cu o vârstă medie de 47 de ani.
Sursa: www.news.ro